Un nou inceput

Am calcat poteca prafuita fara teama, fara resentimente, fara ura si fara dorinta de a mai privi inapoi. Am vrut sa fiu eu cel intelept si sa cedez. Nu mai conteaza trecutul, caci traim pana la urma in prezent si nu in trecut sau in ce va fi de acum incolo. Pentru fiecare din noi poteca poate fi diferita. Pate fi mai prafuita, mai plina de pietris sau de nisip. Nu exista cale de intoarcere acum, exista numai un singur drum.
Desi am calcat poteca lutoasa, desi am pasit in padurea aceea imensa nu m-am gandit nici macar o clipa la ce ar putea ascunde ea. Pana la urma depinde de tine cum faci poza sa para; daca fotografiezi acelas loc de zece ori, de zece ori il poti intruchipa diferit. Poate fi paradisul de mult uitat de lume, poate fi padurea plina de orori sau pur si simplu poate fi un petic de pamant care nu are absolut nici o valoare. Panza de paianjen in care, fara sa imi dau seama, m-am prins a reusit sa ma faca mai puternic decat credeam ca sunt. Pana la urma lectii avem cu totii de invatat in viata si indiferent de context o greseala se plateste. Poate, poate ca asa este pentru omul acesta, dat de Dumnezeu din veci straveci sa fie. O poteca imensa in fata careia suntem complet despuiati, fara a avea puterea zeilor, fara a sti ce ne asteapta la capatul ei.
O casa noua, un inceput nou. De data asta fara regrete, fara paduri magice si fara altele. Doar eu, soaptele mele si aceasta Evadare in ceva…ceva care a fost si va fi.
Desi imi pare rau de “copilul” precedet am hotarat ca asa este mai bine, pentru noi toti. Si pentru mine si pentru altii. Pacat, deoarece o parte din posturi au fost foarte frumoase si prin urmare le voi posta aici. Nu toate. Doar cele care au atins apogeul creatiei mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *