Ultimul razboinic

Razele soarelui se aratau ingaduitoare cu maretul camp de lupta. Se spargeau in milioane de bucatele, pe iarba calcata-uscata a campului de batalie, asezat stategic langa Muntii Aporus. Nimeni nu se astepta ca batalia sa decurga asa, un masacru. Mii de oameni morti in urma acestui crud si fara sens razboi. Cele doua tabere, stationate la vreo trei kilometri una de cealalta, sunt pentru moment in acel moment de liniste, acel moment care prevesteste inevitabila apropiere a furtunii. Acum, din pacate, este mult prea tarziu pentru a da inapoi. Exista un singur drum de strabatut…si el este cel mai masacrului. Pana la urma in razboi castiga cel care foloseste in avantajul sau slabiciunea adeversarului. Cararile batatorite din Padurile Aporusului nu mai sunt cele prafuite, pline de amintirir frumoase, de iubirile adolescentine. Acum ele sunt presarate cu sangele stramosilor, cu durerea clipei prezente si cu fructele atat de delicioase din Pomul Discordiei. Aporii au batut cale lunga, de la bun inceput, pentru a ajunge aici, acum. Sutele de ani in care au cultivat ce poate fi mai bun din alte popoare. Au cultivat cele mai bune inginerii agricole, cele mai bune tehnici medicale, cele mai noi tehnologii. Erau un popor fericit, lasat liber si linistit. Atunci de ce au venit barbarii peste ei? Cine sunt defapt ei? Sunt un popor nomad, lipsit de scrupule, ce traieste-inca- in tenebrele Evului Mediu.

Desi tehnologia Aporilor le putea permite nimicirea barbarilor inca din primele zile, acestia au hotarat ca o apropiere de aceasta colonie de titani va fi mai eficienta. Cat s-au inselat cu asta. Au fost extrem de uimiti, cand au vazut ca nu se poate vorbi cu ei. In lungile nopti, Karuonus, cugeta adanc la cele petrecute si la cele ce vor urma. Ce putea face? Femeile si copii au prioritate. Fara femei, in cazul in care razboiul ar fi avut un sfarsit mai drastic, rasa lor ar fi fost periclitata. Copiii erua si ei un factor vital, caci in genele lor statea toata informatia transmisa din mosi-stramosi. Lungile nopti in care Aporii gandeau strategii se transformau in ore de cosmar. Karuonus nu stie exact ce este de facut. Fiind o rasa pacifista, nu cred intr-un contact direct. Pana la urma barbarii astia sunt cu mult inferiori lor. Nu prezinta nici priceperea, nici tehnologia lor. Pana si limba lor nu o stiu. Impartiti in sute de cete, care mai de care mai diferite, mai violente, mai barbare. Nu exista un dialg comun, exista mai multe dialecte, fiecare mai inedit si mai complex ca cel precedent. Asta, gandea Karuonus, face destul de dificil contactul cu ei. Daca ar fi sa comunice un mesaj universal, era mai mult ca sigur ca nu il vor intelege iar contextul mesajului se va pierde in imensitatea de dialecte. Ciudati acesti barbari. Oare cum au fost in stare sa reziste atat, fara o evolutie in prealabil? Nici ei, Aporii, nu sunt culmea civilizatiei. Insa au reusit sa treaca de la etapa de macel in masa, la etapa pacifista, cand orice decizie este bazata nu numai pe experienta stramosilor ci si pe greselile precedente. Aporii, pana la urma, au stat mai mult sa mediteze asupra deciziilor. Karuonus nu vroia sa introduca in ecuatie si arma lor. Una era, fiindca era destul de eficienta si nu necesita doua trageri. Dar daca avea sa o porneasca putea nimici intreaga civilizatie.

In dimineata precedenta zilei X, Karuonus a dat ordine ca toata lumea sa plece. A lasat maretul lor oras, de mult localizat in Atlanta, sa se ridice iara si sa porneasca catre stele. Barbarii nu ar fi aflat de ei daca micul grup de studenti nu ar fi uitat sondele alea blestemate acolo. Acum insa, este mult prea tarziu pentru a medita la asta. In timp ce maretul munte isi facea cale printre stele, Karuonus a ramas singur acolo. Ultimul razboinic. Ce avea de gand? Sa se bata cu barbarii singur?

……..

New-York 2009

Ziarele asezate gramada langa chioscul acela aramiu aratau cu titlu ingrosat:

“In sfarsit prima dovada a vietii extraterestre! Alianta Terra I a reusit sa alunge baza extraterestra, infiltrata in muntii Carpati, din Romania- Europa. Generalul John Kostovich este de parere ca rasa extraterestra era una cu mult sub nivelul civilizatiei umane, avand in vedere ca nu au ripostat. Zvonurile cum ca ar fi pacifisti au fost rapid daramate, avand in vedere ca nu a fost inaintat nici un mesaj din partea lor. Acum, corpul extraterestrului capturat asteapta expertiza medicilor legisti, pentru a fi constatata anatomia lor…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *