Sunt Libera!!!

Si-a ridicat privirea inlacrimata asupra lui. Ochii ei, mari, verzi, atat de plini de viata si de amaraciunea traita zece ani cu el, ii sclipesc. Si-a dus mana slabita la coltul gurii pentru a-si strege cele cateva siruri de sange. Mana ei tremuranda a intins o mare pata de sange peste obrajul sau. Sta acolo, jos, in coltul dormitorului si se intreaba asa cum se intreaba ea de fiecare data: : De ce imi face asta? De ce imi fac eu asta? De ce nu pot pleca? De ce inghit?”

De ce, de ce? Astea sunt intrebarile pe care Liliana le pune mereu, seara de seara cand Mitica vine de la carciuma si o articuleaza. De zece ani biata femeie numai asta a inghitit. Florea o avertizase inainte sa il ia, ca este un betiv si un nenorocit, insa dragostea a fost mare; Mitica a stiut ce sa ii sopteasca fetei, a stiut cum sa o aduca in sufletul ei. Saraci nu erau, ca doar Mitica lucra mai mereu, bani aveau, casa frumoasa aveau iar sotii Pop erau printre cei mai respectati in sat. Insa nu era fericire. In locul ei se instalase frica, teama de un sot bataus, alcoolist si vesnicele si nesfarsitele vanatai pe corpul femeii. Isi zicea mereu ca pleaca, ca maine isi ia toate hainele si fuge, fuge departe pana nu este prea tarziu.

Raul asta o putea consuma foarte repede. Ori murea de bataie ori de inima rea. Oricum ar fi sfarsitul era inevitabil. Masa stia de asta si mereu o certa: “Off mai Liliana, fata mea…na ce stai cu el, ma? Vrei sa te bage in mormant?”

La inceput si-a zis ca poate ea este de vina, ca poate din cauza actiunilor sale, Mitica o batea. A incercat asta si a mers vreo cateva luni. Dar uite ca o batea si fara motiv. De ce? Numai mintea lui bolnava si imbacsita de alcool stie. Nu iesea in sat decat cu el sau cel mult pana la magazin, prin urmare posibilitatea unei aventuri era exclusa. Treaba facea, mereu, zilnic fara sa se opreasca pana ce casa lucea de curatenie. Chiar si cand porcul ala venea beat acasa si intra plin de noroi in casa ea nu comenta. Lasa de la ea. Mereu lasa de la ea.

Liliana era distrusa. Fizicul ei nu o mai ajuta. Din tanara frumoasa, cu obrajii imbujorati ajunsese aceasta epava umana. Parul nu mai statea cret si plin, satea mereu lins, gras, slinos. Sanii ei, odata atat de frumosi si de eleganti atarnau acum ca doua pere ofilite in decolteul ei. Pielea i se zabracise iar corpul ii statea mai mereu cocosat. Cocosat de bataile administrate de Mitica. Un singur lucru o mai trada la varsta: ochii. Ochii ei mari, verzi, plini de viata si de ura fata de aceasta umbra care ii manca, inca, tineretea deja semiapusa. Mereu sclipesc, in linistea noptii precum doua bucati de smarald, cand intunericul cuprinde camera si cand durerile de spate, fata invinetita si ochii inrositi de plans ii aduc aminte de soarta ei cruda.

Insa povestea ei nu se termina aici, ea abia incepe. Incepe undeva intr-o seara ploioasa de august, cand racoarea ploii se scufunda in casa celor doi. Liliana statea si pregatea cina sotlui sau, care avea sa se intoarca de la fabrica de piese auto la care lucra. Statea in bucataria casei, ascultand o pitipoanca care plimba microfonul pe la gura, visand ca este vreo Madonna. Se gandea la asta. Statea remezata de masa, cu sortul pe ea si cu un cartof in mana. Se gandea, visa cu ochii deschisi: “Oare cum o fi? O fi frumos sa urci pe scena si sa se despui toata in fata camerelor de luat vederi?”

Insa feeria nu dura mult. Un sunet gros, alarmant si plin de ura o trezi la realitate:

– Ce faci fa acolo? Iar dormi cu ochii deschisi? Natia matii de zdreanta! striga Mitica intrand pe usa din bucatarie

Ea nu avu taria sa raspunda, isi pleca capul asa cum facea de fiecare data si relua activitatea culinara, lansand-o pe tanara pitipoanca sa cante in continuare. Lansand visul ei sa moara si cosmarul sa se desfasoare.

Mitica trecu pe langa ea lansandu-si cotul sa ii impunga coastele-i fragile. Femeia se prabusi peste masa de gatit in timp ce porcul se aseza pe un scaun si aprinse o tigara.

– Fa, ma tot intreb eu in prostia mea… de ce dreacu te-oi fi luat eu de sotie? Tate nu mai ai, s-au lasat dreacu’. Cur nici atat. Proasta esti. Gura nu ai….nici macar sex nu stii sa faci! ii grai el scotand amenintator fum de tigara pe nari

– D’aia mergi Mitica la tata Maria? Sau la curve? Ca nu am tate, Mitica? reusi sa graiasca ea in sfarsit

In schimbul vobelor urechile Lilianei receptara un ras, un ras malefic, un ras plin de badjocura.

– De unde o stii fa si p’asta? Ma spionezi? Aaa? Zii fa?

– Nu te spionez Mitica. Mirosi a parfumul altei femei Mitica. In fiecare seara cand vii acasa si…

Insa nu mai apuca sa mai zica altceva. O palma o plesni peste gura ei semideschisa. Femeia se prabusi pe pobeaua acoperita cu gresie. Capul se lovi de gresia rece si incepu sa curga. O mica pata de sange se intrevedea pe gresia maronie, in timp ce Liliana isi ridica capul.

– Mai zi fa, mai vorbeste si acum. Futu-ti natia matii de zdreanta! Zici ca stii ca merg la curve ai? Dar de ce nu te intrebi fa de ce merg acolo? urla el peste trupul ei slabit

Un iz de bautura amestecata cu tutun o lovi pe Liliana drept in nari. Stia. Asta e ziua. Acum o va bate pana o va omora. In timp ce statea intansa pe jos si ii asculta predica nenorocitului pentru ea, pentru acel moment, timpul se opri. Nu il mai auzea pe el, in schimb vedea in fata ochilor sai toate acele seri, toate acele zile in care incasase bataie de la javra asta de barbat. Un ipotent, un alcoolist si un nenorocit. Exact ce ii zise tata Florea acum zece ani, cand Liliana ii zisese marea veste :”Ma marit Floareo! Mitica mi-a cerut mana si mie si mamei!” Insa Florea, mai experimentata decat ea, fiind si mai mare in ani stia ce viata avea sa duca cu nenorocitu’ ala. “Nu o face Lila, nu o face fata. Asta e samanta rea. Lilo, Marica a fost cu el si cica a mancat la bataie de la porcu’ ala pana s-a saturat si a fugit in Italia. Nu o face Lila, o sa te bagein mormant!” Ea nu a ascultat si si-a urmat inimna, desi capu’ ii zicea altceva. Masa o avertizase si ea, ea si alti oameni din sat, oameni care il stiau prea bine pe Mitica, oameni care avau suflet mare si tineau la ea. Nu a ascultat de ei si a luat un om care, acum, sta deasupra ei gata s-o omoare. “Ce faci Lila? Ce faci fa proasto, de stai aici jos si inghiti asta? Scoala fa si pune mana si dai una pana nu te baga in mormant!” ii zicea o voce din interiorul ei. Ochii ii sclipeau cand il privea pe Mitica. Prin fata lor treceau milioanele de picaturi de lacrimi scurse din ei. Fiecare lacrima o bataie. Fiecare lacrima o amintire despre acele vremuri, despre acele seri. Furia crestea in ea iar sclipirea aia era din ce in ce mai mare. In mod ciudat ii disparu tremuratul din brate, ii disparu frica de el. Simtea ceva. Un impuls tare ciudat, care ii incalzea tot corpul. Parca ar fi fos gata sa il infrunte pe Mitica cu mainile goale si nu alta. Fara un prea mare efort se ridica si il privi direct in ochi. Sclipirea ii fulgera privirea lui Mitica.

– Mitica…sa nu te mai atingi de mine, ma! atat zise ea

– Ce fa? Ce ai zis? Fa futu-ti ceapa matii de curva…si o plama plesni iara peste gura deja stramba a Lilianei

Aceasta isi scutura repede capul. Isi duse mana la cap si o privi apoi plina de sange. Nici macar nu simtea gaura din cap. Insa sangele acela ii amintea de ceva. Ii amintea ca acum ori niciodata. Ori ea ori el. Amandoi nu puteau fi. Il mai privi inca o clipa si apoi puse mana pe cutitul de pe masa.

Mitica era intors cu spatele la ea, chinuindu-se sa isi aprinda o tigara. Liliana se apropie de el nesimtita. Cu toata forta si ura ce o avea in ea infipse cutintul adanc in spatele acelui nenorocit. Ii stia fiecare partcica din corp si prin urmare indreptase cutitul exact in spatele inimii. Il infipse in spatele barbatului pana la refuz.

Acesta tipa, insa in zadar. Simtea deja cum varful lamei ii penetra inima. Se prabusi pe gresie, ironic cum de atatea ori el o facuse pe ea sa se prabuseasca. Tigarea cazu si se stinse in balta de sange ce curgea din spatele sau. Statea cu ochii larg deschisi si isi privea sotia. Sclava lui de zece ani, femeia care ii suportase toate magariile, toate bataile, toate nenorocirile.

– Uite Mitica, fata asta. O vezi? Fata asta sa o iei cu tine, ma nenorocitule. Asta sa o iei cu tine la morti! striga ea

Pe urma il lasa acolo. Il lasa in bucatarie, aproape mort, scurgandu-se pe gresie. Iesi pe usa din bucatarie si se indrepta catre campul din spatele casei sale. Campul acela imens, plin de capete de floarea-soarelui. Inca mai ploua, insa ploaia ii incalzea corpul, ii gadila simturile. Imensitatea noptii care cuprindea lanul de floare ii patrunse adanc in minte.

Tata Tinca o vazu din curtea ei si o striga:

– Lilaaaa? No ce faci fa acolo singura? Esti bine? L-am auzit pe nenorocit cum urla si te batea!

– Sunt bine Tanto! In sfarsit! Dupa atata amar de vreme.

Apoi isi intoarse iar privirea catre imensitatea negru albastruie, brazdata de cerculete galben-mudare si sopti numai pentru ea:

– Sunt libera!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *