Un nou inceput


Am calcat poteca prafuita fara teama, fara resentimente, fara ura si fara dorinta de a mai privi inapoi. Am vrut sa fiu eu cel intelept si sa cedez. Nu mai conteaza trecutul, caci traim pana la urma in prezent si nu in trecut sau in ce va fi de acum incolo. Pentru fiecare din noi poteca poate fi diferita. Pate fi mai prafuita, mai plina de pietris sau de nisip. Nu exista cale de intoarcere acum, exista numai un singur drum.
Desi am calcat poteca lutoasa, desi am pasit in padurea aceea imensa nu m-am gandit nici macar o clipa la ce ar putea ascunde ea. Pana la urma depinde de tine cum faci poza sa para; daca fotografiezi acelas loc de zece ori, de zece ori il poti intruchipa diferit. Poate fi paradisul de mult uitat de lume, poate fi padurea plina de orori sau pur si simplu poate fi un petic de pamant care nu are absolut nici o valoare. Panza de paianjen in care, fara sa imi dau seama, m-am prins a reusit sa ma faca mai puternic decat credeam ca sunt. Pana la urma lectii avem cu totii de invatat in viata si indiferent de context o greseala se plateste. Poate, poate ca asa este pentru omul acesta, dat de Dumnezeu din veci straveci sa fie. O poteca imensa in fata careia suntem complet despuiati, fara a avea puterea zeilor, fara a sti ce ne asteapta la capatul ei.
O casa noua, un inceput nou. De data asta fara regrete, fara paduri magice si fara altele. Doar eu, soaptele mele si aceasta Evadare in ceva…ceva care a fost si va fi.
Desi imi pare rau de “copilul” precedet am hotarat ca asa este mai bine, pentru noi toti. Si pentru mine si pentru altii. Pacat, deoarece o parte din posturi au fost foarte frumoase si prin urmare le voi posta aici. Nu toate. Doar cele care au atins apogeul creatiei mele.

Casa placerilor


Aaa…ce vremuri am apucat tata, ce vremuri am apucat. Ce va zic eu aici este pur adevar…Eram un tinerel la 20 de ani. Am venit dintr-o familie saraca, dar saraca lipita pamantului. Mama a murit cand eram doar un copil iar tata…tata a luat alte cai in viata. Undeva aproape de majoratul meu, cand eram inca cu mintea la prostiile adolescentei, am cunoscut o fata. Maria, asa o chema. Maria mi-a vorbit ore in sir despre locul in care lucreaza: Casa Placerilor. O vila modesta, undeva prin centrul orasului, uitata de timp si de lume. Numai cunoscatorii stiau de ea. Maria mi-a vorbit cum ca, acolo, in Casa Placerilor, lucreaza de ceva timp si cat de bine se castiga acolo. Mi-a povestit ca nu este greu, ba este foarte simplu, fiindca fiecare face ce ii place. Impins de foamea din tara, de grija zilei de maine…de toate problemele din jurul meu am zis ca merg, merg acolo. Pana la urma prostitutia este o arta, plus ca este cea mai veche meserie a tuturor timpurilor.

Am inceput ca tanar novice. D-na Lili, sefa, cea care racola lumea pentru Casa, era o femeie uscata, cu parul mereu facut permanent. Vopsita pe fata precum curvele ieftine, in schimb cu un ton si o fermitate in voce…ceva ce nu ai mai auzit. Puteai sa mori, ea te aducea la viata. D-na Lili mi-a aratat casa. Modesta, dupa cum am zis, cu trei etaje. Fiecare etaj avea un anumit rol: la parter stateau “oaspetii”, erau intampinati de novici (cei ca mine-cel putin eu…atunci) cu cafea, alcool si alte placeri ale gurii. In ansamblu toata casa era mobilata foarte vechi, intr-un stil inconfundabil, care te purta inapoi cu cativa zeci de ani. Lemnul de cires, nuc si mahon straluceau in bataia veiozelor, amplasate haotic peste tot in casa. Pe vremuri, matusa D-nei Lili- fosta Sefa a Casei, folosea lumanari, insa un incendiu aproape ca a macinat casa. Acum erau veioze, zeci de veioze, colorate in fel si chip. In timp ce parterul nu iesea foarte mult in evidenta, etajele erau cu totul si cu totul diferite.

Primul etaj, era cel al “placerilor normale”. Aici lucrau curvele obisnuite, si se practica doar sexul normal babat- femeie. Aici veiozele erau toate cu invelitori portocalii, imprimand un aspect exotic etajului. Mobila era din salcam, destul de banala, fara forme deosebite sau modele care iti luau ochii. Fetele care prestau in zona asta erau diverse. De la anorexice pana la dudui in toata regula. Sefa de palier (caci asa se numea cea care guverna activitatea aici) era Tynna. De fel ea era din Chisinau, o tanara cum nu a mai vazut Moldova. Avea un fund mare, si cand zic mare chiar ma refer la mare. Nu era genul acela de fund lasat. Din contra era bine conturat, intretinut. Nu era foarte inalta, potrivita pentru statutul ei. Parul il purta mereu in spirala, blond, pana la sani. Sanii, eeeii… sanii ei erau un dar al naturii. Erau atat de mari incat ai fi zis ca saraca a nascut de 10 ori si nu a alaptat niciodata. Stateau mereu impinsi in gat, din cauza sutienului rosu, pe care il purta mereu la vedere, peste o camasa neagra. Avea o talie bine conturata, o talie de viespe. Tynna lucra in Casa Placerilor de 10 ani; fetele care erau date in grija ei, mereu o temeau. Avea o vointa de fier si in preajma ei munca era munca. Ea lua doar clientii vechi, clientii care stiau casa si care plateau bani grei sa o aiba. Isi facea treaba mai bine decat fetele mai tinere, fara ceva pe ele. Asa mai plinuta cum era. Etajul unu era primul infiintat si aducea sume marunte. Clienti erau, insa tariful era mai mic, cel putin fata de etajele superioare. In subordinea Tynnei erau 7 fete, patru din ele orfane, una fosta studenta si doua profesioniste, recomandate de Sefa de Palier de la etajul 3. Blonde, roscate, negre, brunete, albe si visinii. Asa erau vopsite. 6 din ele erau romance iar una era tiganca. Mereu spalate, mirosind a parfum, cu parul lucind, ingrijite. D-na Lili considera prostitutia o arta si, desi pare ciudat, eu tot de la ea am invatat asta. Marfa sa fie curata, sa arate bine si, mai presus de orice, sa satisfaca clientul. Etajul unu avea cam 40 de clienti zilnic si la cat se platea, facea D-na Lili toti banii. Fetele erau cazate in camerele in care lucram. Era un fel de iluzie optica, ca sa zic asa. Camerele de fapt erau duble. Un fel de apartamente. Fata te astepta in fata camerei in care locuia.

– Suzana sa mergi la D-na Lili, are nevoie de ceva! Vezi tu ce vrea. Eu tre’ sa merg la intalnire. Domnul senator a venit iar…se pare ca noua amanta nu prea isi face treaba!!! se auzi vocea usor groasa a Tynnei

– Bine sefa! Acum cobor! raspunse Maria, cea care mi-a prezentat mie casa

Tynna pasi covorul rosu al holului pana in dreptul primei usi. Pe usa era marcata litera T. Statea acolo, rezemata de toc, cu o tigara lunga in mana. Pe scari incepu sa urce un batranel. Cu parul alb, cu o expresie lasciva pe fata si cu o burta mai mare decat fundul Tynnei. Urca incet scarile lungi, invelite in covor rosu. Se tinea de bara maronie a scarii si respira foarte greu.

– Potfiti! Domnu’ Senator, mereu o placere sa va vad! ii zise Tynna, indoind tigarea in scrumiera de langa usa

Acesta nu grai, ii urma indemnul in intra in camera. Verde, asa era camera. Verde smarald, cu o mobila foarte frumoasa, usor pala la culoare. In mijlocul ei statea un pat invelit in bumbac egiptean. Langa pereti stateau o masa, un mini-bar si o bilioteca infipta in perete. De fapt in spatele acelei biblioteci era camera ei, mai degraba apartamentul. Biblioteca era o usa, in spatele ei fiind un mic si dragut apartament; cu bucatarie, cu baie si inca doua camere. Acolo locuia Tynna si la fel era si pentru celelalte fete.

Senatorul se aseza pe pat si incepu sa bata nervos cu palmele in genunghi. Cum il stia de ceva timp, Tynna anticipa ca a sosit momentul. A inceput sa isi dea jos hainele si sa lase totul la vedere: sanii ei mari, rotunzi, cu sfarcurile mari, ascutite. Linia taliei aducea aminte de Mexic sau de Spania. O curba perfecta. Fundul sau mare, apetisant era o placere vizuala pentru cei din jur. Senatorul incepu sa se dezbrace, in timp ce Tynna punea un jazz sa cante. Isi mangaia burta si privirea era atintita catre trupul fetei. Ea se misca pe langa pat, erotic, excitant. Se apleca in poalele lui si incepu sa ii alinte in soapte si pupaturi penisul, usor in erectie. Asta era treaba, nu te asteptai ca nu tataita la 57 de ani sa mai poate. Si uite ca putea, inca cum. Avea un penis mare, exact cum ii placea ei. Domnu senator isi dadea ochii peste cap, in timp de penisul sau era tras cu forta in gura fetei. Ii mangaia parul blond al Tynnei si isi musca buza inferioara. Fata ii facu felatia cateva minute si, cand simti ca este pregatit si destul de excitat, se urca pe el. Patul se misca in nesimtire in timp ce Tynna il calarea fara mila pe senator. El gemea si ii mangaia sanii ei mari, iar ea suspina patrunsa de imensul penis al batranului om politic. Tynna l-a calarit pe bietul omulet pana cand acesta a cedat si a eliberat pe piciorul ei stang un jet mare de sperma. Cu un sunet de renastere senatorul s-a eliberat de stress si de probleme. A plecat capul si a sarutat-o pe Tynna in mijlocul fruntii, dupa care a trantit pe pat o hartie de 100 de euro. Fata a luat banii, a zambit si a pus pe ea un capot. In timp ce senatorul parasea camera, Tynna impingea biblioteca in perete pentru a intra in casa ei. A intrat in baie si a inceput sa se spele…

Al doilea etaj, era putin mai special. Era destinat numai barbatilor, barbatilor mai speciali. Intreg etajul era colorat in mov, un mov strident, usor nevrotic. Mobila era toata imbracata in piele, la fel de mova. Covorul era tot rosu ca si cel de pe scari. Seful de Palier era Emil, un barbat in floarea varstei, inalt, slab, cu parul lung, drept, negru, pana la umeri. Lucra de 5 ani pentru Madam Lili si in subordinea lui erau inca cinci barbati. Toti aratau impecabil. Cu abdomen, cu muschi pe brate si cu funduri proeminente. Unii mai blabi de fel, altii mai bine facuti. Unii mai inalti, altii mai mici de statura. Acolo am inceput eu sa lucrez. Eu, un tanar cu parul negru, pana la umeri, lins. Slab, pe vremea aia (la vreo 20 de ani) eram supt la fata. Nu eram, cum nici acum nu sunt, foarte inalt. Doar cat trebuie. Am inceput sa lucrez la sase luni ca prostituat, dupa ce madam Lili era ferm convinsa ca nu voi pleca. Etajul doi era numai pentru barbatii care doreau alti barbati. Plateau sume exagerate pentru o ora de placere si erau numai fii de bogatasi sau afaceristi. La 200 de euro ora, nu prea isi permiteau niste amarati sa vina. Din suma asta eu luam jumate si Madam Lili lua jumate. Plateam lunar chiria si mancarea. In rest aveam la bani, suficient cat sa imi petrec sarbatorile in Paris sau New-York.

– Andrei, vezi ca Madam J vrea sa vorbeasca cu tine! imi zice Emil intr-o zi de vara

– Ok! Acum merg la ea. ii raspund eu si ma indrept in pasi repezi catre ultmul etaj

In timp ce eu mergeam la amica mea, Sefa de Palier al ultimului etaj, Madam J, Emil astepta clientul sau. Statea in fata usii sale, aruncand in jur fragmente de um de tigara. Pe scari se vedea figura uscata a unui tinerel. Alt fiu de bogatas. Avea banii de la mamica si de la taticu. Emil stia sa ii faca toate poftele. Paul, asa il chema pe tanar, urca scarile catre camera lui Emil in fiecare vineri. Nu lipsea nciodata. Nu prea vorbea, era destul de timid de fel. Inalt, blond, tuns scurt- asta ca sa para mai mascul. Avea nsite ochi mici, verzi. Paul era adeptul sexului salbatic. Ii pacea sa simta un barbat peste el, sa il calareasca, sa tipe, sa transpire. In timp ce trecu pe langa Emil, acesta incepu sa ii mangaie fundul obscen. Emil inchise usa si incepu sa isi dea jos camasa alba. Lasa sa se vada un abdomen plat, plin de patratele. Nici pic de par, totul era bronzat, fin, elegant. Cum se cuvine unui antic, precum el. In timp ce Emil isi dadea jos hainele si lasa la vedere fundul sau in tanga, Paul si mangaia sfarcurile. Emil sari pe el si incepu sa il sarute cu patima. Paul nu era urat, era chiar dragut, de altfel ca marea majoritate a celor ce veneau la etajul doi.

Barbatii incepura sa dezlantuie un joc, in timp ce Emil isi onduia bazinul peste penisul in erectie a lui Paul, acesta isi dadea ochii peste cap si ii lingea pieptul barbatului, care statea calare pe el. Limbile lor de plimbau nebune peste tot, in gura, pe gat, pe sfarcuri. Paul incepu sa il traga de par pe Emil, in timp ce dintii sai albi intrau in gatul sau. Emil gemea incet, in timp ce Paul ii strangea cu putere gatul si cu o mana il masturba. Penisul sau era atat de tare incat nu mai rezista, si il penetra pe Emil. Acesta scoase un tipat infundat si incepu sa calareacsa barbatul de sub el, precum un ocean macinat de o furtuna. Se misca in fata si in spate, in timp ce capul sau cadea pe spate. Pieptul lui era cuprins de mainile calde si mari ale lui Paul. Tanarul il cuprinse pe Emil cu ambele brate si nu ii mai dadu drumul pret de cateva minute. Stateau asa, el in bratele tanarului blond, sincronizandu-se pe muzica anilor 80, ce canta in camera lui Emil.

Dupa aproape o ora de sex salbatic, gemete si sarutari pasionale, Paul parasi camera lui Emil, purtand o camasa galbena, sifonata. Lasa pe pat trei hartii: doua de 100 si una de 50. Emil urma gestul Tynnei si intra in baia ascunsa in spatele bibliotecii din camera placerilor intrezise.

Ultimul etaj, era unul cu totul si cu totul special. Casa Placerilor era singura din vremea respectiva care oferea o astfel de placere. Negru, asta era culoare veiozelor, a mobilierului. Totul era imbracat in piele neagra, fina. Palierul era plin de lanturi, de statui macabre. Madam J era Sefa de Palier. O tanara la vreo 29 de ani, cheala, cu urechile pline de cercei. Avea pana si in nas si in limba cercei. Fizicul ei era unul aparte pentru cineva care ucra intr-o casa de prostitutie; era o tipa mare, care inspira teama. D-na Lili nu o lasa sa dea jos din kilograme. Asta era farmecul ei. Purta mereu haine stranse pe piele, negre, din piele. Hainele stranse lasau sa se vada staturile rotude de pe burta. Bazinul era si el mare si destul de lat. Era o tipa mica de statura, cu manile la fel de scurte ca si restul corpului. Fata era plina si ea, cu obrajii rotunji, mereu rosii. Statea mereu rezemata de balustrada cu un bici in mana. Avea in conducerea ei patru fete (doua aschii, una potrivia si una extrem de grasa- mai grasa decat Madam J), un barbat si un transexual. Pe etajul ei veneau cei care nu au fost cuminti, cei care aveau nevoie de o “mica pedeapsa”. Era un portal al placerilor masochiste. Bice, aparate diverse, bulane si multe altele stateau atarnate pepereti. Madam J lucra de cel mai mult timp in Casa Placerilor, de la 17 ani. Era buna prietena cu D-na Lili….si apoi a devenit buna mea prietena. Desi cand o vedeai ziceai ca e gata sa iti traga o lovitura de bici peste fund, de felul ei era o tipa foarte simtita si potrivita, potrivita in toate: vorbit, comportament si stil de viata. Etajul ei aducea profitul cel mai mare. Taxau clientii cu 300 de euro sedinta. Nu aveau multi, insa cei care veneau erau numai multi-miliardari, in euro evident. Nu orice director ar da 300 de euro pe o sedinta SM, nu? Regulile erau simple: jocul cu sclavul neastamparat, sadicul, copilul neastamparat si dornicul de asuprire.

Intr-o dimineata de mai Madam J statea ca de obicei rezemata de balustrada, cand primul sau client sosi. Un om la vreo 40 de ani, bine facut, tuns scurt si cu o privire blanda.

– Iar ai fost obraznic sclav? se auzi vocea aspra a lui Madam J

– Ddda Stapana…a…aaa…am fost foarte obrajnic. Am umblat in niste conturi secrete din firma. Am cheltuit banii amaratilor din firma pe o masina pentru amanta! zisa timid domnul respectiv

– Foarte rau ai facut! Pentru asta vei primi 100 de lovituri de bici! grai iara aspru Madam J

Fata apuca un bici negru, agatat pe perete si incepu sa loveasca in fundul barbatului. Acesta incepu sa geme si intra in camera. Acolo, in loc de pat era un dispozitiv de legat, in forma de “x” si tot felul de aparaturi de tortura. Madam J il lega pe barbat pe “pat” si incepu sa ii aplice lovituri repetate de bici. Acesta incepu sa geme si mai tare:

– De ce ai facut asta, sclav? Nu esti un baiat cuminte! Futi banii pe femei si pe cluburi. Offf sa vezi ce te invat eu minte! AI FACUT RUGACIUNILE, ASA CUM TI-AM ZIS? striga ea lovind in continuare spatele barbatului

– Nuuuuuu…oooo daaaaaa, pedepsete-ma Madam J, am fost tare obraznic, tare obraznic..merit sa fiu biciuit!

– GURA TARFA CE ESTI! Vrei sa te pedepsesc?

– Daaaaaa! striga el

– Stai ca vezi tu! SA NU ITI AUD GURA, SCLAV! GURAAAAAA! NAAAAA, NAAAA, NAAAA…RAUTATE CE ESTI!

Afaceristul statea legat la maini pe crucea din mijlocul camerei, gol, lovit in permanenta de Madam J. Aceasta impingea pielea biciului adanc in spatele si fundul babatului, iar acesta gemea usor, tipa si devenea din ce in ce mai excitat. Madam J il dezlega dupa cateva zeci de minute de biciut si ii ordona sa se tranteasca pe podea.

– Jos….Jos…am zis scavule!!! striga ea

Acesta, ascultator precum un copilas, se tranti pe podea si isi astepta stapana. Madam J aprinse o tigara si incepu sa il calce in picioare pe tanarul afacerist. Avea in picioare o pereche de cizme cu toc mare. Tocul cizmelor intra adanc in pielea barbatului. Acesta tipa de placere in timp ce matroana lui il calca in picioare si scruma peste el.

Din camera de la etajul 3 al D-nei Madam J se auzeau tipetele de placere ale barbatului, sunetul biciului si vocea aspra si de temut al Matroanei.

Va urma….

Ibricul rosu…uitat pe aragaz


M-a trezit blestematul ala de ceas, antic, aproape ruginit. Ring…ring…ring…pana cand ring-ul a patruns si in visul meu. Nu mai stiu ce naiba visam, dar era ceva frumos. Am luat ceasul, amplasat strategic la vreo doi metri de patul meu si l-am aruncat cat colo. A tacut. Bine, si asa in fiecare dimineata ma trezea. A fost un ceas rau, da asta a fost: un ceas rau. Acum daca tot eram treaz, macar sa imi fac ceva cafea. Imi trag un pantalon pe mine si ma indrept catre bucatarie. Garsoniera arata atat de goala, vida, lipsita de orice fel de viata. “Hmmm…si asa nu merg la munca azi, mai bine merg si cumpar niste chestii chinezesti pentru casa”. O amica mi-a pvestit cat de mult influenteaza asta spatiul, chiar si atunci cand nu crezi in asa ceva.

De cand ma stiu, de cand am venit in Bucuresti, locuiesc aici. Stefan cel Mare. Nu este cea mai frumoasa zona din lume, nici ultra-centrala nu este…insa are ceva, ceva special. E linistita, aproape de metrou. Baba de la care am inchiriat garsoniera este super de treaba. Ma inteleg de minune cu ea. Vine de doua ori pe luna la mine, oricum sta cu cinci etaje mai jos de mine. Bine ca nu ma viziteaza zilnic, asa cum am auzit ca fac altele. Nu este foarte mare, dar are tot ce ii trebuie. Este culcusul meu, locul in care ma refugiez atunci cand ploua, cand ninge, cand este prea frig sau prea cald afara. Mobilier nu prea am, ma rog, un pat, un dulap, un scaun si biroul meu. A da, mai este un cuier in baie si unul pe hol. In bucataria care intra direct in camera, mai sunt doua scaune, o masa, chiveta si aragajul. Vasele, care le pot numara pe degete, stau pe masa, pe aragaj sau in cuptor. Oricum nu gatesc, asa ca nu conteaza. Linistit, cu toate cele necesare. Nimic nu se poate mai bine.

Cu chiu, cu vai, merg la bucatarie si las apa sa curga in ibricul meu rosu (ce ma mai certat mama ca l-am luat de acasa- era ibricul ei preferat, il are de la o matusa care a murit). Pun apa sa fiarba si ma asez pe unul din scaune. Aprind o tigara si incep sa meditez. Naiba stie la ce! Tot felul de ganduri ma cuprind: ba criza asta, ba situatia mereu trista a romanilor…offf, la naiba. Vorba lu’ Solcanu’! Pana la urma renunt la ganduri in favoarea tembelizorului. Asa il numesc, fiindca oricum altceva nu vezi in el. Numai aberatii, numai morti, violuri. Privesc ecranul plat prin franturi de fum si ma uimesc, desi nu ar trebui. Cat de retardati, cat de idioti si mai ales ipocriti! Sa duci tara asta cu zaharelul, sa minti lumea zilnic, fara jena…pur si simplu sa aberezi. Nimic interesant, asa ca incep sa imi savurez cafeluta. Ritualul meu de dimineata: aduc cutia fantastica (asa mi-am denumit laptop-ul), scrumelnita, tigarile (Mallboro Light Lung) si cafeaua. Frunzaresc netu’, deschid messu, muzica..si asta este ritualul. Cam patetic, dar asta e. Dupa vestitul ritual ma bag la dus, ma fac sexy-rapitor (cum zice buna mea amica) si ma imbrac. O deplasare pana in Cora nu imi strica. Iubesc Cora, au tot ce im trebuie. Nu merg in alta parte. Poate gasesc ceva placut pentru casa. Ies grabit din bloc, in speranta ca voi prinde autobuzul pana la Agronomie. De acolo direct tramvaiul 41 si… ete Cora.

Ma grabesc, asa ca accelez pasul. E vreo 1. Cam cald afara, pentru o zi de februarie. Oricum am un “parpalac” pe mine asa ca e safe. In timp ce podoaba mea capilara, de altfel extrem de bine ingrijita, imi flutura in vant, privirea mea se furiseaza in jur. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta. Bai, stai asa! Ceva nu e ok! Unde dracu’ sunt oamenii? Mai cercetez atent imprejurimile. Nimic. Nici urma de om. Doamne fere’!!! Nu se poate asa ceva. La ora asta sa nu fie urma de om in zona asta? Nu prea cred. Incep sa strabat in pas lejer zona. Ajung la Perla. La fel. Hmmm, oare unde sunt?

Primul lucru care imi trece prin minte e un accident chimical, de care eu nu stiu. Asa sa fie? Sa fie un accident? Vreo alarma care mi-a scapat mie in somn? Foarte ciudat, foarte! Ma pune rau pe ganduri. Stai asa ca nu e de bine. Mai bine merg pe jos prin Dorobanti, sa ma asigur ca e ce cred.

Nu am vazut asa ceva, never. Un oras atat de aglomerat precum Bucuresti, sa fie atat de gol. Nici macar caini nu vezi e strada (nu ca nu i-ar fi eutanasiat Basescu’), dar totusi, chiar asa? Strazile, ieri atat de vivace, atat de vii, pline de sute de oameni, cersetori, muncitori, batraneii omniprezenti, masinile, zgomotul, infernul de ieri unde este? In fata mea, sta acum , imaginea unui film de groaza. Totul pustiu, gol. Am mers incet pana la aviatorilor. Acelas lucru. Gol, pustiu. Masini oprite in mijlocul drumului, RATB-uri fara soferi in ele, magazine uitate deschise. Mai sa fie??? Cum naiba? Stai asa…tocmai m-am gandit. Sa o sun pe Janina, ea trebuie sa stie. Ea mereu stie ceva ce eu nu stiu. Daca am nevoie de un sfat o sun pe Janina. Bag mana in buzunarul parpalacului (luat de la PullandBear- si inca la ce pret), si imi scot amaratul ala de mobil. Intru in agenda, cand….hop….empty. What? Nu se poate asa ceva! Cum adica goala? Aveam o mie treisute de numere aici. Incerc sa tastez 112…nimic. Nici macar nu tasteaza. Ok, mega ciudat. Prea horor, asa ca panica incepe sa intre incet in mine. Inima incepe si bate slabatic si mintea mea deja lucreaza la scenarii. Nu poate fi un accident sau ceva…adica este prea…prea ciudat. Tre’ sa fie ori un vis…ori na…au venit extraterestrii. Desi nu cred in Dosarele X, ma simt ca si cum as fi in film. Tot nu e bine.

Repede tigare, tigare, ca sa ma calmez. Altfel voi innebuni. O aprind si trag, trag atat de adanc incat simt ca ma sufoc. Shit! Nu are efect, asa ca incep si trag nevrotic din ea, la nesfarsit, pana o fac racheta. Simt cum in jurul meu totul se destrama. Simt cum blocurile imense se prabisesc penste mine, simt cum aerul se lichefiaza, simt cum incep sa ma micsorez. Privirea mi se incetoseaza, iar mainile mele incep sa tremure nervos. Nu inteleg nimic. Ce naiba se intampla. Tip, tip tare, tip ca o fetita, tip sa ma auda cineva. Doar ecoul vocii mele triste se aude, ca si cum as fi intr-un tunel fara capat. Ca intr-un gest banal ma uit la mana stanga. Acolo trebuia sa fie ceasul meu..dar…ceeee? Este…este…un…bulgare de nisip. Ceasul meu iubit, transformat in fata ochilor mei intr-un bulgaras de nisip. Scutur mana si privesc firicelele de nisip de ceas are se scurg, agale, pe langa mine.

Totul ramane nemiscat. Vantul nu mai sufla, pomii nu mai misca, iarba nu mai sclipeste ca roua. Apa sta nemiscata in baltile de langa drum. Umbre, pe langa blocuri..ma persecuta, se tin de mine. Eu alerg, alerg acum, alerg departe, tare, fara oprire. Parul flutura nebun, in timp ce picioarele mele se misca cum nu s-au miscat pana acum. Nici macar nu mai simt. Alerg, alerg neincetat, fara sa obosesc. AJung in centru. La fel. Pustiu, gol. Piata Romana, plina de viata, de felul ei, acum este goala. Masinile oprite in mijlocul drumului, tonetele lasate in voia sortii. Totul este atat de ireal, atat de fantastic. Cred ca visez. Ma ciupesc sa vad daca ma pot trezi. Nimic. Ma mai ciupesc o data, de data asta tare, atat de tare incat imi dau sangele. Nimic. Tot acolo sunt. Tot in mijlocul Pietii Romane, goala, trista, ireala.

Cad, ma las si cad in genunchi. Imi duc mainile la cap si las vocea din mine sa iasa afara. Tip, tip iara, tare, mai tare ca prima data. La ecoul vocii mele un suflu se porneste, venind din zona Unirii. Vine cu viteza luminii, si poarta cu el ziare, hartii, praf si pungi. Ma loveste, eu tot jos, acolo, in genunchi. Se tine de mine si ma acopera intr-o tornada nesfarsita. Raman acolo, in mijlocul furtunii, prins, pe vecie intr-un vant de praf si pungi de plastic…

– Este mort doamna! Imi pare rau! zice un domn imbracat intr-un halat alb

– Cum a murit? intreaba o batranica intr-un capot visiniu

– Probabil de dimineata. A pus ibircul pe foc si vantul de afara a stins flacara. Daca va consoleaza cu ceva…a murit repede, fara durere.

– Doamne Fereste! Ce baiat bun a fost! Mereu isi platea chiria. De 6 ani statea la mine…mai zise batranica in capot

Pe aragaj, langa trupul unui tanar vinetiu, statea un ibric plin cu apa…un ibric rosu…