Birourile de traduceri – o oprire obligatorie pentru imigranti romani

birou-traduceriInternetul este plin de anunturi pentru traduceri, site-urile cu job-uri de asemenea solicita in fiecare zi traducatori pentru diverse limbi si chiar mergand pe strada, gasesti la tot pasul in ce in ce mai multe birouri de traduceri. Cata nevoie au romanii de un birou de traduceri legalizate, de birouri de traduceri simple, sau cat de importante sunt ele in viata lor, cat de profesioniste sunt serviciile oferite sunt doar cateva dintre intrebarile care imi vine in minte.

Un birou de traduceri legalizate este absolut necesar celor care vor sa isi stabileasca domiciul intr-o alta tara, fie datorita unei delegari din partea firmei angajatoare, fie in cautarea unei vieti mai bune, fie pentru deschiderea unei filiale de companie, ceea ce inseamna deplasare pe o perioada nedefinita. Pentru stabilirea, fie si temporar, intr-o alta tara, este nevoie de traducerea si legalizarea documentelor personale, de la certificate de nastere si pana la diplome obtinute in tara, atestate si certificari profesionale, contracte, angajamente etc.

Traducerea si legalizarea documentelor, uneori si apostilarea lor, este absolut necesara pentru toti membrii familiei care vor pleca. De asemenea, daca este vorba de un interes de business si se doreste mutarea sediului unei companii, toate doumentele vor trebui traduse in limba tarii vizate si va fi nevoie de legalizarea traducerilor. Iata care este necesitatea unui birou de traduceri in aceste situatii, insa este important sa stiti ca atat pentru traduceri simple cat si pentru traduceri legalizate, si cu atat mai mult cu cat este vorba de chestiuni ce tin de viitor, este nevoie sa apelati la serviciile unor profesionisti.

Academia de Traduceri este un astfel de exemplu, iar la biroul de traduceri din Bucuresti veti gasi fara doar si poate nu numai o echipa gata sa raspunda oricand dorintelor clientului, ci si o echipa profesionista si prompta. Serviciile sale includ traduceri specializate, traduceri, legalizate, traduceri autorizate, interpretariat, apostila si supralegalizare, dar si traduceri website-uri si organizari evenimente. Compania ofera departamente lingvistice si servicii in toate limbile, chiar si cele foarte rare de care mai auzim poate doar la stiri, in zone foarte indepartate sau domenii speciale, precum quechua, greaca antica, esperanto, egipteana, etrusca, retoromana, idis, istro-romana, aromana si multe altele.

Compania lucreaza cu peste 300 de traducatori nativi si autorizati si are acces la toti traducatorii autorizati de Ministerul Justitiei. Academia de Traduceri se mandreste cu o experienta de mai bine de 10 ani pe piata de profil si servicii de cea mai buna calitate, care se adreseaza nu numai clientilor din Bucuresti, ci prin comanda tuturor clientilor din alte localitati sau chiar din afara Romaniei. Livrarea se face rapid, inclusiv prin curierat intern sau international.

Ultimul Imperiu

Soarele abia brazda norii fumurii care se abatusera asupra Terrei. Nori grei, de plumb, anuntau fara regret apropierea inevitabila a sfarsitului. Legiunile lui Le’Monte asteptau in tacere apropierea. Cristalul de foc prevestise aceasta intamplare acum milioane de ani, insa cum timpul trece altfel la ei, nu isi facusera griji. Cete intregi de Mangusiri, Alcom’try si San-tec’gul asteptau in tacere, pregatiti din toate punctele de vedere, marea batalie. Undeva departe, un nou conducator isi facea intrarea. Lordul Le’Monte a fost primul care a aterizat pe acest tinut, el a adus populatia lor, Ordinul stravechi, care va fi uitat de istorie. Acest nou Lord se arata altfel, invelit in lumina, cu un chip angelic, o intreaga legiune de creaturi albe ce pot zbura. Fata de ei, angelicii puteau zbura cu ajutorul unor pene. Sabiile purate erau faurite din focul Wram’Gul-ului, o dimensiune indepartata. Apa nu se putea atinge de ele, vantul nu le putea indoi. Erau multi si puternici. Ei tremurau de prezenta lor, multi la numar, veniti sa cucereasca pamantul pe care de drept il ocupasera.

Cand Lordul Le’Monte aterizase aici, pe aceasta planeta, totul era pustiu. Ape nenumarate, taramul arid, rosu, parasit de orice viata. Au fost mereu un popor care nu dorea sa asupreasca, mereu au cautat un loc numai al lor, undeva pustiu, unde se pot stabili. Aveau nevoie de timp pentru a realiza toate contructiile necesare, portalul dimensiunii si celelalte. Acum, cand mai aveau putin si terminau totul, aceasta ceata de angelini se apropia. Furioasa, cu arme pe care ei nu le puteau avea…cu lumina de partea lor.

Batalia se anunta la rasarit de soare, cand maretul Lord prevazuse venirea lor. Stiau ca angelinii vor trimite o creatura ciudata, nemaivazuta pana atunci la ei. Ceva alb, cu pene, mica si firava, in semn de pace. Lordul stia ca nu se poate, pace nu poate fi. Razboiul dintre cele doua populatii era inevitabl, nimic nu putea schimba asta. Le’Monte se apropie de secundul sau Lordul Angra’ Mainyu pentru a stabili concret toate datele legate de razboi:

– General Angra’ Mainyu, care este situatia fortelor? intreba tunator, cu vocea lui groasa, dublata Lordul

– Stapane fortele sunt gata de atac. La primul semn vom ataca!

– NU! Nu riscam un razboi inca general…

– Dar Stapane, focul a prevazut inca de atunci venirea lor si…

– Shh! Liniste! Focul, ca alte pietre si puteri magice se poate insela! Noi suntem mai evoluati de atat generale si vom atribui date…nu viziuni…

– Vom risca intreaga flota degeaba…

– Nu! Vom astepta sa vedem ce se poate face….

– Asta este ultimul tau cuvant? intreba cu glas rece generalul Angra’ Mainyu, intorcandu-se cu spatele la Lordul Le’Monte

– Da! Nu vom ataca! Este ultimul meu cuvant!

– Fie! zise secundul si isi intoarse privirile catre consulii din incapere

Toata lumea isi intoarse privirile catre secund. Imbracat intr-o mantie neagra, cu o gluga pe cap nu lasa sa se vada fata lui. Multi credeau ca este blestemat cu Fata intunecata, insa nimeni nu stia exact. Flutura in zor cateva particule de foc rosii in maini si vorbea tare catre cei adunati acolo:

– Acesta este conducatorul nostru! Asa cum am grait eu, asa a fost. Este hotarat sa lase la intamplare totul, si sa se predea celor ce zboara. A tradat ordinea Imperiului…

– Tradare??? EU? Cum indraznesti general Angra sa imi aduci astfel de acuzatii? Vei plati scump pentru asta! tuna Lordul si arunca zeci de spice de gheata catre general

Generalul se feri cu o sfera transparenta facuta in jurul sau precum un scut si riposta. Incaperea se acoperi in cateva momente de mii de raze de lumina, sfere de foc si sageti de gheata. Consulii priveau lupta in spatele unei bari protectoare. Nimeni nu intrevenea.

– Prostule…puteam distruge legiunea lor…puteam fi noi singurii!

– Nu fi nesabuit generale. Vom pierde teren in fata lor, caci ei sunt mai multi si au arme mai bune. Noi suntem niste bieti bastinasi, nu putem risca asta!

– Fie atunci…moatea ta va aduce ordine aici, voi avea grija sa intaurez un nou regim, o noua ordine si sa fac ce tu nu ai reusit…

Batalia a continuat, mai apriga si mai haotica. Cei doi aveau puteri aproape egale. Lodul si Generalul s-au batut pana cand toata incaperea in care erau s-a prabusit. Aflati in vazul tuturor, batalia putea fi zarita si de ultima creatura din Imperiu. Angra folosea o putere care era interzisa, ceva vechi, mai vechi decat insusi Intunericul din jur, ceva ce apartinea Anticilor, de mult plecati din lumea asta. Lordul stia ca acea putere nu era pentru oricine si ca folosirea ei putea avea efecte grave. Insa Angra, nesabuit, o folosea fara mila. Sleit de forte, de puterea antica a secundului sau, Le’Monte cazu intr-un final pe pietrele colturoare, in vazul tuturor. Totul deveni intunecat, norii se despicara in fasii de foc cand vocea lui Angra se auzi peste tot:

– Acum vei muri Lord Le’Monte iar istoria te va uita! Acesta este pretul pe care il vei plati!

– Tu…tu ai umblat in cristal…ai umblat si ai facut sa para ca cei ce zboara ne vor cotropi….ai facut asta pentru putere….

Rasul nebun al secundului razbatu intregul cuprins. Din mainile sale fasii de foc verde ieseau si se indreptau catre Lord. Acesta riposta cu sfere de apa. Impactul celor doua forte il zgudui de secund. Gluga acestuia ii cazu si fata lui se arata intregului popor. Un chip angelic…parca era unul din cei ce zboara. Isi arata dintii albi si marii forta vede. Cu cat arunca mai mult foc catre Lord cu atat fata lui devenea mai hidoasa. Dintii deveneau galbeni iar ochii lui negri precum taciunele. Parul lui lung si blond ii cazu, iar din frunte incepura sa apara coarne. Coarne rosii, de foc, ascutite, indreptate amenintator catre Lord. Mainile i se uscara, unghiile lui devenira gheare iar pielea se transforma in solzi verzi. Puterea antica il metamorfoza. Intr-un final Lordul nu mai rezista, puterea era prea mare. Cazu, cazu acolo, in fata tutoror si se transforma in cenusa. Acum generalul isi intoarse privirile catre marea multime si grai, insa nu mai era aceeasi voce. Acum era o voce din abisuri, inspaimantatoare, parca de sticla. Cand graia totul se cutremura:

– Din acest moment Lordul Le’Monte nu mai exista. Imperiul va avea un nou nume iar eu voi fi singur conducator. Eu voi fi Satan iar Imperiul va fi Iad. Vom fi singurii aici si vom conduce ostirile noastre peste tot, pana vom cuceri Intunericul. Anticii nu mai exista iar cei cu chip angelic vor fi nimiciti…

Insa nu fu asa. In lacomia lui pentru putere Lordul Satan pierdu batalia. Ce cu chip angelic erau o grupare straveche a anticilor si veneau in semn de pace, pentru a stabili ordinea in Univers. Nu erau cotropitori. Satan si ostirile sale fura alungate in adancuri, departe de acel loc, departe de ei si de planeta. Insa o poarta ramase deschisa. In adancurile apelor Terrei poarta dimensiunii era aproape gata. Nu functiona normal insa Satan se putea intoarce acolo. Instoria il uita pe Lordul Le’Monte iar maretul sau Imperiu se transforma in unul nou, numit Iad. Cei cu chip angelic ramasera in apropierea Terrei si trimisera la ordinul conducatorului lor, o creatura care sa perinde planeta si sa o populeze, omul. Insa ceva avea sa se intample. Ceva ce nici Satan si nici Cei cu chip angelic nu stiau. Aceasta creatura avea ceva, ceva maret in ea. Ceva care ii putea ajuta si pe Demoni si pe Ingeri. Ceva ce nici ei nu stiau. Din acel moment a inceput lupta, lupta pentru om. Angelicii si Demonii!

Zece…

Privea imensitatea aceea atat de evidenta din ochii lui, fara sa stie ce sa ii zica, cum sa se poata apropia mai mult de el, sa ii vorbeasca, sa ii alinte durerea si sa ii ridice toate semnele de intrebare. Baiatul in schimb se multumea doar sa o priveasca cu un dezgust profund, ca si cum ea ar fi fost ultima femeie de pe planeta. Nu ii mai soptea cuvintele acelea calde in miez de noapte, mana lui nu ii mai apuca talia ei perfecta iar privirea lui nu o mai mangaia cald cand faceau dragoste. Isi schimbase comportamentul fata de ea cu 180 de grade iar ea era o nelamurita. De ce? Din ce motiv? Ce a declansat raceala asta? Pana la urma parca doar acum cateva zile ii spusese ca ea este aleasa, ca ea ii va purta copilul si ca alaturi de ea va intemeia o mare famile. Ca vor trai linistiti intr-o casuta modesta la marginea oceanului. Pana la urma care era problema? Ea stia foarte bine ca cineva nu se putea raci asa de tine, din senin, fara un motiv aparent. Isi aducea aminte si acum cum incepuse totul…

Era o zi calda, ba chiar torida de vara. O zi in care te topeai pur si simplu din cauza temperaturii ridicate. Ea statea dreapta, imbracata in rochita aceea de un roz murdar, tinand in mana ei alba si uscata lumanarea aceea topita pe jumate din cauza caldurii. Astepta ca mireasa sa zica Da, sa isi sarute mirele si sa plece din biserica. Oriunde in alta parte. Si atunci, in acel moment s-a auzit un click. Un click. Asa a inceput totul. Un blit s-a lasat vazut iar ea si-a intors capul. L-a vazut pe el stand acolo, in spatele lor, cu fata la altar si indreptand aparatul de fotografiat catre ei. S-a uitat la el cu ochii ei mari si negrii, plini de dorinta iubirii, de patima amorului pe care nu il gustase inca pana atunci. Pe vremea aceea era doar o copilasa, avea doar 19 ani. Nici macar nu stia cum trebuie sa saruti sau sa mangaii pe cineva. El, in schimb, aparea precum craiul venit din povesti, carand cu el acel aparat de fotografiat care ii scotea, intr-un mod bizar, in evidenta trasaturile masculine. Pletele ii curgeau peste aparat cu fiecare poza facuta. Si click…click…click a patruns in inima fetei inocente, neinitiata in tainele amorului. El, un crai, iar ea o printesa inchisa in turnul de fildes. Inceputul a fost atat de frumos, atat de presarat in petale de trandafir albe. O scotea in oras, se plimba cu ea prin parc si ii soptea numai lucruri frumoase in ureche. O facea sa pluteasca pe nori, sa viseze la diferite ipostaze; sa isi imagineze cum ar fi fost daca el era o vedeta si ea era un fan inflacarat, daca ea era o vestita cantareata iar el era gardianul ei. Isi inchipuia marile iubiri cinematografice, prin propria ei prisma. Se vedea tinuta de el in brate pe vestitul Titanic, insa el nu murea, in schimb se urcau amandoi pe o barca si traiau fericiti pana la adanci batraneti. Era pueril, insa romantic. Nici macar la scoala nu se mai putea concentra. Visa cu ochii deschisi. Pentru ea singurul interes il reprezenta el. Nu conta daca era mai gras, sau daca era mai slab. Pentru ea el era acela. Insa nu era asa. El era perfect. Din cap si pana in picioare avea tot i-ar fi trebuit ei. Mai ales pletele sale, plete sale erau cel mai masculin aspect al sau. I se revarsau mereu peste fata si ii scoteau in evidenta pometii geometrici, putin ascutiti. De la primul detaliu la ultimul, totul era perfect. Cand el a rupt inocenta ei, cand a facut din printesa incatusata o femeie in toata regula s-a simtit cel mai bine. In dimineata urmatoare acelei zile a luat metroul acasa. S-a simtit precum nu s-a mai simtit in nici o alta zi. Zeita, femeie in toata regula. Cea mai frumoasa, cea mai implinita. Parca in metrou ea era singurul punct de interes, fiindca simtea cum lumea isi intoarce privirea catre ea. Pe strada isi lasa rochita galbena sa fluture nebun in bataia vantului, fara sa ii pese daca vreun muncitor o fluiera din cauza picioarelor dezvaluite. Alaturi de el se simtea cea mai frumoasa si cea mai implinita din lume. Nu exista altceva. Nici macar prietenele sale nu mai stiau de ea. De multe ori mergea la el acasa, se inchideau in garsoniera lui si stateau acolo cateva zile bune. Se uitau la filme, faceau dragoste, isi sopteau cuvinte dulci. Au trecut peste ei anii, la fel ca in melodie. Fata a terminat studiile. Acum era o mare avocata…el insa era tot un fotograf. Dar era la fel de frumos ca in prima zi. Ca in prima zi cand il vazuse la nunta verisoarei sale. Ca in acea binecuvantata zi de vara. S-au mutat impreuna, au inceput sa imparta totul. La fel ca in prima zi, fata il iubea. Poate mai mult decat atunci. Acum chiar nu mai exista altul. Acum era doar el. Nici vorba sa mai fie femeia altuia. Se mai certau, ca dee…asa este in dragoste. Te certi si te impaci in cateva minute. Insa cu fiecare cearta pe care o aveau, ea il iubea si mai mult. Atat de prefect, atat de feeric, pana cand…

Raceala era atat de evidenta in casa. Chiar daca afara erau cateva grade sub zero, centrala mergea la capacitate maxima. Insa nu era o raceala pe care o putea simti pielea. Era raceala aceea pe care numai inima o poate simti, raceala aceea care te face sa nu dormi noaptea, sa nu mai mananci, sa nu mai vezi. Isi tot punea intrebarea aceea…De ce? Care este motivul? Insa el nici macar nu o mai privea. Ochii lui nu erau secatuiti de lacrimi asa cum erau ochii ei. Ochii lui reflectau o flacara, o flacara pe are ea o stia prea bine. Era flacara amorului. Craiul avea o alta printesa. Nu mai era ea. Ea era avocata rece, avocata care are de batut alta poteca. Cararea lor ajunsese la o bifurcatie. Problema era ca nici unul din ei nu putea merge cu celalalt. Era un drum pe care trebuiau sa il faca separat. Fara a se mai tine de mana. Fara a mai visa nestematele verzi ale marii. Fara a mai fi un centru de univers unul pentru celalalt. Era o lupta pierduta si ea stia prea bine asta. Nu avea cum sa ii rapeasca flacara din ochi, fiindca stia prea bine ca nici ei nu avea cum sa ii rapeasca flacara un alt baiat. Asa era si la el. Poate intelesese, intr-un mode ciudat, care era menirea lui. Poate din cand in cand o printesa, cum a fost si ea, trebuie sa devina o regina, iar el este craiul care trebuie sa faca asta. Nu ii tinea pica, desi o durea prea tare raceala asta. Desi de multe ori ii venea sa plece departe, il iubea prea mult. Era deja amortita, prea obosita sa vorbeasca si prea racita sa mai iubeasca sau sa mai simta ceva. Era doar o femeie care fusese inselata in dragoste. Intelesese ca nu era prima si nici ultima. Asa trebuia sa fie. Nu?

Cararile lor pana la urma s-au bifurcat dupa zece ani, zece ani minunati, petrecuti impreuna, zece ani plini de soapte, de planuri, de saruturi si de alinari. Zece ani cum nu vor mai fi si cum nu au mai fost…zece ani…

Un nou inceput

Am calcat poteca prafuita fara teama, fara resentimente, fara ura si fara dorinta de a mai privi inapoi. Am vrut sa fiu eu cel intelept si sa cedez. Nu mai conteaza trecutul, caci traim pana la urma in prezent si nu in trecut sau in ce va fi de acum incolo. Pentru fiecare din noi poteca poate fi diferita. Pate fi mai prafuita, mai plina de pietris sau de nisip. Nu exista cale de intoarcere acum, exista numai un singur drum.
Desi am calcat poteca lutoasa, desi am pasit in padurea aceea imensa nu m-am gandit nici macar o clipa la ce ar putea ascunde ea. Pana la urma depinde de tine cum faci poza sa para; daca fotografiezi acelas loc de zece ori, de zece ori il poti intruchipa diferit. Poate fi paradisul de mult uitat de lume, poate fi padurea plina de orori sau pur si simplu poate fi un petic de pamant care nu are absolut nici o valoare. Panza de paianjen in care, fara sa imi dau seama, m-am prins a reusit sa ma faca mai puternic decat credeam ca sunt. Pana la urma lectii avem cu totii de invatat in viata si indiferent de context o greseala se plateste. Poate, poate ca asa este pentru omul acesta, dat de Dumnezeu din veci straveci sa fie. O poteca imensa in fata careia suntem complet despuiati, fara a avea puterea zeilor, fara a sti ce ne asteapta la capatul ei.
O casa noua, un inceput nou. De data asta fara regrete, fara paduri magice si fara altele. Doar eu, soaptele mele si aceasta Evadare in ceva…ceva care a fost si va fi.
Desi imi pare rau de “copilul” precedet am hotarat ca asa este mai bine, pentru noi toti. Si pentru mine si pentru altii. Pacat, deoarece o parte din posturi au fost foarte frumoase si prin urmare le voi posta aici. Nu toate. Doar cele care au atins apogeul creatiei mele.

Casa placerilor

Aaa…ce vremuri am apucat tata, ce vremuri am apucat. Ce va zic eu aici este pur adevar…Eram un tinerel la 20 de ani. Am venit dintr-o familie saraca, dar saraca lipita pamantului. Mama a murit cand eram doar un copil iar tata…tata a luat alte cai in viata. Undeva aproape de majoratul meu, cand eram inca cu mintea la prostiile adolescentei, am cunoscut o fata. Maria, asa o chema. Maria mi-a vorbit ore in sir despre locul in care lucreaza: Casa Placerilor. O vila modesta, undeva prin centrul orasului, uitata de timp si de lume. Numai cunoscatorii stiau de ea. Maria mi-a vorbit cum ca, acolo, in Casa Placerilor, lucreaza de ceva timp si cat de bine se castiga acolo. Mi-a povestit ca nu este greu, ba este foarte simplu, fiindca fiecare face ce ii place. Impins de foamea din tara, de grija zilei de maine…de toate problemele din jurul meu am zis ca merg, merg acolo. Pana la urma prostitutia este o arta, plus ca este cea mai veche meserie a tuturor timpurilor.

Am inceput ca tanar novice. D-na Lili, sefa, cea care racola lumea pentru Casa, era o femeie uscata, cu parul mereu facut permanent. Vopsita pe fata precum curvele ieftine, in schimb cu un ton si o fermitate in voce…ceva ce nu ai mai auzit. Puteai sa mori, ea te aducea la viata. D-na Lili mi-a aratat casa. Modesta, dupa cum am zis, cu trei etaje. Fiecare etaj avea un anumit rol: la parter stateau “oaspetii”, erau intampinati de novici (cei ca mine-cel putin eu…atunci) cu cafea, alcool si alte placeri ale gurii. In ansamblu toata casa era mobilata foarte vechi, intr-un stil inconfundabil, care te purta inapoi cu cativa zeci de ani. Lemnul de cires, nuc si mahon straluceau in bataia veiozelor, amplasate haotic peste tot in casa. Pe vremuri, matusa D-nei Lili- fosta Sefa a Casei, folosea lumanari, insa un incendiu aproape ca a macinat casa. Acum erau veioze, zeci de veioze, colorate in fel si chip. In timp ce parterul nu iesea foarte mult in evidenta, etajele erau cu totul si cu totul diferite.

Primul etaj, era cel al “placerilor normale”. Aici lucrau curvele obisnuite, si se practica doar sexul normal babat- femeie. Aici veiozele erau toate cu invelitori portocalii, imprimand un aspect exotic etajului. Mobila era din salcam, destul de banala, fara forme deosebite sau modele care iti luau ochii. Fetele care prestau in zona asta erau diverse. De la anorexice pana la dudui in toata regula. Sefa de palier (caci asa se numea cea care guverna activitatea aici) era Tynna. De fel ea era din Chisinau, o tanara cum nu a mai vazut Moldova. Avea un fund mare, si cand zic mare chiar ma refer la mare. Nu era genul acela de fund lasat. Din contra era bine conturat, intretinut. Nu era foarte inalta, potrivita pentru statutul ei. Parul il purta mereu in spirala, blond, pana la sani. Sanii, eeeii… sanii ei erau un dar al naturii. Erau atat de mari incat ai fi zis ca saraca a nascut de 10 ori si nu a alaptat niciodata. Stateau mereu impinsi in gat, din cauza sutienului rosu, pe care il purta mereu la vedere, peste o camasa neagra. Avea o talie bine conturata, o talie de viespe. Tynna lucra in Casa Placerilor de 10 ani; fetele care erau date in grija ei, mereu o temeau. Avea o vointa de fier si in preajma ei munca era munca. Ea lua doar clientii vechi, clientii care stiau casa si care plateau bani grei sa o aiba. Isi facea treaba mai bine decat fetele mai tinere, fara ceva pe ele. Asa mai plinuta cum era. Etajul unu era primul infiintat si aducea sume marunte. Clienti erau, insa tariful era mai mic, cel putin fata de etajele superioare. In subordinea Tynnei erau 7 fete, patru din ele orfane, una fosta studenta si doua profesioniste, recomandate de Sefa de Palier de la etajul 3. Blonde, roscate, negre, brunete, albe si visinii. Asa erau vopsite. 6 din ele erau romance iar una era tiganca. Mereu spalate, mirosind a parfum, cu parul lucind, ingrijite. D-na Lili considera prostitutia o arta si, desi pare ciudat, eu tot de la ea am invatat asta. Marfa sa fie curata, sa arate bine si, mai presus de orice, sa satisfaca clientul. Etajul unu avea cam 40 de clienti zilnic si la cat se platea, facea D-na Lili toti banii. Fetele erau cazate in camerele in care lucram. Era un fel de iluzie optica, ca sa zic asa. Camerele de fapt erau duble. Un fel de apartamente. Fata te astepta in fata camerei in care locuia.

– Suzana sa mergi la D-na Lili, are nevoie de ceva! Vezi tu ce vrea. Eu tre’ sa merg la intalnire. Domnul senator a venit iar…se pare ca noua amanta nu prea isi face treaba!!! se auzi vocea usor groasa a Tynnei

– Bine sefa! Acum cobor! raspunse Maria, cea care mi-a prezentat mie casa

Tynna pasi covorul rosu al holului pana in dreptul primei usi. Pe usa era marcata litera T. Statea acolo, rezemata de toc, cu o tigara lunga in mana. Pe scari incepu sa urce un batranel. Cu parul alb, cu o expresie lasciva pe fata si cu o burta mai mare decat fundul Tynnei. Urca incet scarile lungi, invelite in covor rosu. Se tinea de bara maronie a scarii si respira foarte greu.

– Potfiti! Domnu’ Senator, mereu o placere sa va vad! ii zise Tynna, indoind tigarea in scrumiera de langa usa

Acesta nu grai, ii urma indemnul in intra in camera. Verde, asa era camera. Verde smarald, cu o mobila foarte frumoasa, usor pala la culoare. In mijlocul ei statea un pat invelit in bumbac egiptean. Langa pereti stateau o masa, un mini-bar si o bilioteca infipta in perete. De fapt in spatele acelei biblioteci era camera ei, mai degraba apartamentul. Biblioteca era o usa, in spatele ei fiind un mic si dragut apartament; cu bucatarie, cu baie si inca doua camere. Acolo locuia Tynna si la fel era si pentru celelalte fete.

Senatorul se aseza pe pat si incepu sa bata nervos cu palmele in genunghi. Cum il stia de ceva timp, Tynna anticipa ca a sosit momentul. A inceput sa isi dea jos hainele si sa lase totul la vedere: sanii ei mari, rotunzi, cu sfarcurile mari, ascutite. Linia taliei aducea aminte de Mexic sau de Spania. O curba perfecta. Fundul sau mare, apetisant era o placere vizuala pentru cei din jur. Senatorul incepu sa se dezbrace, in timp ce Tynna punea un jazz sa cante. Isi mangaia burta si privirea era atintita catre trupul fetei. Ea se misca pe langa pat, erotic, excitant. Se apleca in poalele lui si incepu sa ii alinte in soapte si pupaturi penisul, usor in erectie. Asta era treaba, nu te asteptai ca nu tataita la 57 de ani sa mai poate. Si uite ca putea, inca cum. Avea un penis mare, exact cum ii placea ei. Domnu senator isi dadea ochii peste cap, in timp de penisul sau era tras cu forta in gura fetei. Ii mangaia parul blond al Tynnei si isi musca buza inferioara. Fata ii facu felatia cateva minute si, cand simti ca este pregatit si destul de excitat, se urca pe el. Patul se misca in nesimtire in timp ce Tynna il calarea fara mila pe senator. El gemea si ii mangaia sanii ei mari, iar ea suspina patrunsa de imensul penis al batranului om politic. Tynna l-a calarit pe bietul omulet pana cand acesta a cedat si a eliberat pe piciorul ei stang un jet mare de sperma. Cu un sunet de renastere senatorul s-a eliberat de stress si de probleme. A plecat capul si a sarutat-o pe Tynna in mijlocul fruntii, dupa care a trantit pe pat o hartie de 100 de euro. Fata a luat banii, a zambit si a pus pe ea un capot. In timp ce senatorul parasea camera, Tynna impingea biblioteca in perete pentru a intra in casa ei. A intrat in baie si a inceput sa se spele…

Al doilea etaj, era putin mai special. Era destinat numai barbatilor, barbatilor mai speciali. Intreg etajul era colorat in mov, un mov strident, usor nevrotic. Mobila era toata imbracata in piele, la fel de mova. Covorul era tot rosu ca si cel de pe scari. Seful de Palier era Emil, un barbat in floarea varstei, inalt, slab, cu parul lung, drept, negru, pana la umeri. Lucra de 5 ani pentru Madam Lili si in subordinea lui erau inca cinci barbati. Toti aratau impecabil. Cu abdomen, cu muschi pe brate si cu funduri proeminente. Unii mai blabi de fel, altii mai bine facuti. Unii mai inalti, altii mai mici de statura. Acolo am inceput eu sa lucrez. Eu, un tanar cu parul negru, pana la umeri, lins. Slab, pe vremea aia (la vreo 20 de ani) eram supt la fata. Nu eram, cum nici acum nu sunt, foarte inalt. Doar cat trebuie. Am inceput sa lucrez la sase luni ca prostituat, dupa ce madam Lili era ferm convinsa ca nu voi pleca. Etajul doi era numai pentru barbatii care doreau alti barbati. Plateau sume exagerate pentru o ora de placere si erau numai fii de bogatasi sau afaceristi. La 200 de euro ora, nu prea isi permiteau niste amarati sa vina. Din suma asta eu luam jumate si Madam Lili lua jumate. Plateam lunar chiria si mancarea. In rest aveam la bani, suficient cat sa imi petrec sarbatorile in Paris sau New-York.

– Andrei, vezi ca Madam J vrea sa vorbeasca cu tine! imi zice Emil intr-o zi de vara

– Ok! Acum merg la ea. ii raspund eu si ma indrept in pasi repezi catre ultmul etaj

In timp ce eu mergeam la amica mea, Sefa de Palier al ultimului etaj, Madam J, Emil astepta clientul sau. Statea in fata usii sale, aruncand in jur fragmente de um de tigara. Pe scari se vedea figura uscata a unui tinerel. Alt fiu de bogatas. Avea banii de la mamica si de la taticu. Emil stia sa ii faca toate poftele. Paul, asa il chema pe tanar, urca scarile catre camera lui Emil in fiecare vineri. Nu lipsea nciodata. Nu prea vorbea, era destul de timid de fel. Inalt, blond, tuns scurt- asta ca sa para mai mascul. Avea nsite ochi mici, verzi. Paul era adeptul sexului salbatic. Ii pacea sa simta un barbat peste el, sa il calareasca, sa tipe, sa transpire. In timp ce trecu pe langa Emil, acesta incepu sa ii mangaie fundul obscen. Emil inchise usa si incepu sa isi dea jos camasa alba. Lasa sa se vada un abdomen plat, plin de patratele. Nici pic de par, totul era bronzat, fin, elegant. Cum se cuvine unui antic, precum el. In timp ce Emil isi dadea jos hainele si lasa la vedere fundul sau in tanga, Paul si mangaia sfarcurile. Emil sari pe el si incepu sa il sarute cu patima. Paul nu era urat, era chiar dragut, de altfel ca marea majoritate a celor ce veneau la etajul doi.

Barbatii incepura sa dezlantuie un joc, in timp ce Emil isi onduia bazinul peste penisul in erectie a lui Paul, acesta isi dadea ochii peste cap si ii lingea pieptul barbatului, care statea calare pe el. Limbile lor de plimbau nebune peste tot, in gura, pe gat, pe sfarcuri. Paul incepu sa il traga de par pe Emil, in timp ce dintii sai albi intrau in gatul sau. Emil gemea incet, in timp ce Paul ii strangea cu putere gatul si cu o mana il masturba. Penisul sau era atat de tare incat nu mai rezista, si il penetra pe Emil. Acesta scoase un tipat infundat si incepu sa calareacsa barbatul de sub el, precum un ocean macinat de o furtuna. Se misca in fata si in spate, in timp ce capul sau cadea pe spate. Pieptul lui era cuprins de mainile calde si mari ale lui Paul. Tanarul il cuprinse pe Emil cu ambele brate si nu ii mai dadu drumul pret de cateva minute. Stateau asa, el in bratele tanarului blond, sincronizandu-se pe muzica anilor 80, ce canta in camera lui Emil.

Dupa aproape o ora de sex salbatic, gemete si sarutari pasionale, Paul parasi camera lui Emil, purtand o camasa galbena, sifonata. Lasa pe pat trei hartii: doua de 100 si una de 50. Emil urma gestul Tynnei si intra in baia ascunsa in spatele bibliotecii din camera placerilor intrezise.

Ultimul etaj, era unul cu totul si cu totul special. Casa Placerilor era singura din vremea respectiva care oferea o astfel de placere. Negru, asta era culoare veiozelor, a mobilierului. Totul era imbracat in piele neagra, fina. Palierul era plin de lanturi, de statui macabre. Madam J era Sefa de Palier. O tanara la vreo 29 de ani, cheala, cu urechile pline de cercei. Avea pana si in nas si in limba cercei. Fizicul ei era unul aparte pentru cineva care ucra intr-o casa de prostitutie; era o tipa mare, care inspira teama. D-na Lili nu o lasa sa dea jos din kilograme. Asta era farmecul ei. Purta mereu haine stranse pe piele, negre, din piele. Hainele stranse lasau sa se vada staturile rotude de pe burta. Bazinul era si el mare si destul de lat. Era o tipa mica de statura, cu manile la fel de scurte ca si restul corpului. Fata era plina si ea, cu obrajii rotunji, mereu rosii. Statea mereu rezemata de balustrada cu un bici in mana. Avea in conducerea ei patru fete (doua aschii, una potrivia si una extrem de grasa- mai grasa decat Madam J), un barbat si un transexual. Pe etajul ei veneau cei care nu au fost cuminti, cei care aveau nevoie de o “mica pedeapsa”. Era un portal al placerilor masochiste. Bice, aparate diverse, bulane si multe altele stateau atarnate pepereti. Madam J lucra de cel mai mult timp in Casa Placerilor, de la 17 ani. Era buna prietena cu D-na Lili….si apoi a devenit buna mea prietena. Desi cand o vedeai ziceai ca e gata sa iti traga o lovitura de bici peste fund, de felul ei era o tipa foarte simtita si potrivita, potrivita in toate: vorbit, comportament si stil de viata. Etajul ei aducea profitul cel mai mare. Taxau clientii cu 300 de euro sedinta. Nu aveau multi, insa cei care veneau erau numai multi-miliardari, in euro evident. Nu orice director ar da 300 de euro pe o sedinta SM, nu? Regulile erau simple: jocul cu sclavul neastamparat, sadicul, copilul neastamparat si dornicul de asuprire.

Intr-o dimineata de mai Madam J statea ca de obicei rezemata de balustrada, cand primul sau client sosi. Un om la vreo 40 de ani, bine facut, tuns scurt si cu o privire blanda.

– Iar ai fost obraznic sclav? se auzi vocea aspra a lui Madam J

– Ddda Stapana…a…aaa…am fost foarte obrajnic. Am umblat in niste conturi secrete din firma. Am cheltuit banii amaratilor din firma pe o masina pentru amanta! zisa timid domnul respectiv

– Foarte rau ai facut! Pentru asta vei primi 100 de lovituri de bici! grai iara aspru Madam J

Fata apuca un bici negru, agatat pe perete si incepu sa loveasca in fundul barbatului. Acesta incepu sa geme si intra in camera. Acolo, in loc de pat era un dispozitiv de legat, in forma de “x” si tot felul de aparaturi de tortura. Madam J il lega pe barbat pe “pat” si incepu sa ii aplice lovituri repetate de bici. Acesta incepu sa geme si mai tare:

– De ce ai facut asta, sclav? Nu esti un baiat cuminte! Futi banii pe femei si pe cluburi. Offf sa vezi ce te invat eu minte! AI FACUT RUGACIUNILE, ASA CUM TI-AM ZIS? striga ea lovind in continuare spatele barbatului

– Nuuuuuu…oooo daaaaaa, pedepsete-ma Madam J, am fost tare obraznic, tare obraznic..merit sa fiu biciuit!

– GURA TARFA CE ESTI! Vrei sa te pedepsesc?

– Daaaaaa! striga el

– Stai ca vezi tu! SA NU ITI AUD GURA, SCLAV! GURAAAAAA! NAAAAA, NAAAA, NAAAA…RAUTATE CE ESTI!

Afaceristul statea legat la maini pe crucea din mijlocul camerei, gol, lovit in permanenta de Madam J. Aceasta impingea pielea biciului adanc in spatele si fundul babatului, iar acesta gemea usor, tipa si devenea din ce in ce mai excitat. Madam J il dezlega dupa cateva zeci de minute de biciut si ii ordona sa se tranteasca pe podea.

– Jos….Jos…am zis scavule!!! striga ea

Acesta, ascultator precum un copilas, se tranti pe podea si isi astepta stapana. Madam J aprinse o tigara si incepu sa il calce in picioare pe tanarul afacerist. Avea in picioare o pereche de cizme cu toc mare. Tocul cizmelor intra adanc in pielea barbatului. Acesta tipa de placere in timp ce matroana lui il calca in picioare si scruma peste el.

Din camera de la etajul 3 al D-nei Madam J se auzeau tipetele de placere ale barbatului, sunetul biciului si vocea aspra si de temut al Matroanei.

Va urma….