Birourile de traduceri – o oprire obligatorie pentru imigranti romani


birou-traduceriInternetul este plin de anunturi pentru traduceri, site-urile cu job-uri de asemenea solicita in fiecare zi traducatori pentru diverse limbi si chiar mergand pe strada, gasesti la tot pasul in ce in ce mai multe birouri de traduceri. Cata nevoie au romanii de un birou de traduceri legalizate, de birouri de traduceri simple, sau cat de importante sunt ele in viata lor, cat de profesioniste sunt serviciile oferite sunt doar cateva dintre intrebarile care imi vine in minte.

Un birou de traduceri legalizate este absolut necesar celor care vor sa isi stabileasca domiciul intr-o alta tara, fie datorita unei delegari din partea firmei angajatoare, fie in cautarea unei vieti mai bune, fie pentru deschiderea unei filiale de companie, ceea ce inseamna deplasare pe o perioada nedefinita. Pentru stabilirea, fie si temporar, intr-o alta tara, este nevoie de traducerea si legalizarea documentelor personale, de la certificate de nastere si pana la diplome obtinute in tara, atestate si certificari profesionale, contracte, angajamente etc.

Traducerea si legalizarea documentelor, uneori si apostilarea lor, este absolut necesara pentru toti membrii familiei care vor pleca. De asemenea, daca este vorba de un interes de business si se doreste mutarea sediului unei companii, toate doumentele vor trebui traduse in limba tarii vizate si va fi nevoie de legalizarea traducerilor. Iata care este necesitatea unui birou de traduceri in aceste situatii, insa este important sa stiti ca atat pentru traduceri simple cat si pentru traduceri legalizate, si cu atat mai mult cu cat este vorba de chestiuni ce tin de viitor, este nevoie sa apelati la serviciile unor profesionisti.

Academia de Traduceri este un astfel de exemplu, iar la biroul de traduceri din Bucuresti veti gasi fara doar si poate nu numai o echipa gata sa raspunda oricand dorintelor clientului, ci si o echipa profesionista si prompta. Serviciile sale includ traduceri specializate, traduceri, legalizate, traduceri autorizate, interpretariat, apostila si supralegalizare, dar si traduceri website-uri si organizari evenimente. Compania ofera departamente lingvistice si servicii in toate limbile, chiar si cele foarte rare de care mai auzim poate doar la stiri, in zone foarte indepartate sau domenii speciale, precum quechua, greaca antica, esperanto, egipteana, etrusca, retoromana, idis, istro-romana, aromana si multe altele.

Compania lucreaza cu peste 300 de traducatori nativi si autorizati si are acces la toti traducatorii autorizati de Ministerul Justitiei. Academia de Traduceri se mandreste cu o experienta de mai bine de 10 ani pe piata de profil si servicii de cea mai buna calitate, care se adreseaza nu numai clientilor din Bucuresti, ci prin comanda tuturor clientilor din alte localitati sau chiar din afara Romaniei. Livrarea se face rapid, inclusiv prin curierat intern sau international.

Ultimul Imperiu


Soarele abia brazda norii fumurii care se abatusera asupra Terrei. Nori grei, de plumb, anuntau fara regret apropierea inevitabila a sfarsitului. Legiunile lui Le’Monte asteptau in tacere apropierea. Cristalul de foc prevestise aceasta intamplare acum milioane de ani, insa cum timpul trece altfel la ei, nu isi facusera griji. Cete intregi de Mangusiri, Alcom’try si San-tec’gul asteptau in tacere, pregatiti din toate punctele de vedere, marea batalie. Undeva departe, un nou conducator isi facea intrarea. Lordul Le’Monte a fost primul care a aterizat pe acest tinut, el a adus populatia lor, Ordinul stravechi, care va fi uitat de istorie. Acest nou Lord se arata altfel, invelit in lumina, cu un chip angelic, o intreaga legiune de creaturi albe ce pot zbura. Fata de ei, angelicii puteau zbura cu ajutorul unor pene. Sabiile purate erau faurite din focul Wram’Gul-ului, o dimensiune indepartata. Apa nu se putea atinge de ele, vantul nu le putea indoi. Erau multi si puternici. Ei tremurau de prezenta lor, multi la numar, veniti sa cucereasca pamantul pe care de drept il ocupasera.

Cand Lordul Le’Monte aterizase aici, pe aceasta planeta, totul era pustiu. Ape nenumarate, taramul arid, rosu, parasit de orice viata. Au fost mereu un popor care nu dorea sa asupreasca, mereu au cautat un loc numai al lor, undeva pustiu, unde se pot stabili. Aveau nevoie de timp pentru a realiza toate contructiile necesare, portalul dimensiunii si celelalte. Acum, cand mai aveau putin si terminau totul, aceasta ceata de angelini se apropia. Furioasa, cu arme pe care ei nu le puteau avea…cu lumina de partea lor.

Batalia se anunta la rasarit de soare, cand maretul Lord prevazuse venirea lor. Stiau ca angelinii vor trimite o creatura ciudata, nemaivazuta pana atunci la ei. Ceva alb, cu pene, mica si firava, in semn de pace. Lordul stia ca nu se poate, pace nu poate fi. Razboiul dintre cele doua populatii era inevitabl, nimic nu putea schimba asta. Le’Monte se apropie de secundul sau Lordul Angra’ Mainyu pentru a stabili concret toate datele legate de razboi:

– General Angra’ Mainyu, care este situatia fortelor? intreba tunator, cu vocea lui groasa, dublata Lordul

– Stapane fortele sunt gata de atac. La primul semn vom ataca!

– NU! Nu riscam un razboi inca general…

– Dar Stapane, focul a prevazut inca de atunci venirea lor si…

– Shh! Liniste! Focul, ca alte pietre si puteri magice se poate insela! Noi suntem mai evoluati de atat generale si vom atribui date…nu viziuni…

– Vom risca intreaga flota degeaba…

– Nu! Vom astepta sa vedem ce se poate face….

– Asta este ultimul tau cuvant? intreba cu glas rece generalul Angra’ Mainyu, intorcandu-se cu spatele la Lordul Le’Monte

– Da! Nu vom ataca! Este ultimul meu cuvant!

– Fie! zise secundul si isi intoarse privirile catre consulii din incapere

Toata lumea isi intoarse privirile catre secund. Imbracat intr-o mantie neagra, cu o gluga pe cap nu lasa sa se vada fata lui. Multi credeau ca este blestemat cu Fata intunecata, insa nimeni nu stia exact. Flutura in zor cateva particule de foc rosii in maini si vorbea tare catre cei adunati acolo:

– Acesta este conducatorul nostru! Asa cum am grait eu, asa a fost. Este hotarat sa lase la intamplare totul, si sa se predea celor ce zboara. A tradat ordinea Imperiului…

– Tradare??? EU? Cum indraznesti general Angra sa imi aduci astfel de acuzatii? Vei plati scump pentru asta! tuna Lordul si arunca zeci de spice de gheata catre general

Generalul se feri cu o sfera transparenta facuta in jurul sau precum un scut si riposta. Incaperea se acoperi in cateva momente de mii de raze de lumina, sfere de foc si sageti de gheata. Consulii priveau lupta in spatele unei bari protectoare. Nimeni nu intrevenea.

– Prostule…puteam distruge legiunea lor…puteam fi noi singurii!

– Nu fi nesabuit generale. Vom pierde teren in fata lor, caci ei sunt mai multi si au arme mai bune. Noi suntem niste bieti bastinasi, nu putem risca asta!

– Fie atunci…moatea ta va aduce ordine aici, voi avea grija sa intaurez un nou regim, o noua ordine si sa fac ce tu nu ai reusit…

Batalia a continuat, mai apriga si mai haotica. Cei doi aveau puteri aproape egale. Lodul si Generalul s-au batut pana cand toata incaperea in care erau s-a prabusit. Aflati in vazul tuturor, batalia putea fi zarita si de ultima creatura din Imperiu. Angra folosea o putere care era interzisa, ceva vechi, mai vechi decat insusi Intunericul din jur, ceva ce apartinea Anticilor, de mult plecati din lumea asta. Lordul stia ca acea putere nu era pentru oricine si ca folosirea ei putea avea efecte grave. Insa Angra, nesabuit, o folosea fara mila. Sleit de forte, de puterea antica a secundului sau, Le’Monte cazu intr-un final pe pietrele colturoare, in vazul tuturor. Totul deveni intunecat, norii se despicara in fasii de foc cand vocea lui Angra se auzi peste tot:

– Acum vei muri Lord Le’Monte iar istoria te va uita! Acesta este pretul pe care il vei plati!

– Tu…tu ai umblat in cristal…ai umblat si ai facut sa para ca cei ce zboara ne vor cotropi….ai facut asta pentru putere….

Rasul nebun al secundului razbatu intregul cuprins. Din mainile sale fasii de foc verde ieseau si se indreptau catre Lord. Acesta riposta cu sfere de apa. Impactul celor doua forte il zgudui de secund. Gluga acestuia ii cazu si fata lui se arata intregului popor. Un chip angelic…parca era unul din cei ce zboara. Isi arata dintii albi si marii forta vede. Cu cat arunca mai mult foc catre Lord cu atat fata lui devenea mai hidoasa. Dintii deveneau galbeni iar ochii lui negri precum taciunele. Parul lui lung si blond ii cazu, iar din frunte incepura sa apara coarne. Coarne rosii, de foc, ascutite, indreptate amenintator catre Lord. Mainile i se uscara, unghiile lui devenira gheare iar pielea se transforma in solzi verzi. Puterea antica il metamorfoza. Intr-un final Lordul nu mai rezista, puterea era prea mare. Cazu, cazu acolo, in fata tutoror si se transforma in cenusa. Acum generalul isi intoarse privirile catre marea multime si grai, insa nu mai era aceeasi voce. Acum era o voce din abisuri, inspaimantatoare, parca de sticla. Cand graia totul se cutremura:

– Din acest moment Lordul Le’Monte nu mai exista. Imperiul va avea un nou nume iar eu voi fi singur conducator. Eu voi fi Satan iar Imperiul va fi Iad. Vom fi singurii aici si vom conduce ostirile noastre peste tot, pana vom cuceri Intunericul. Anticii nu mai exista iar cei cu chip angelic vor fi nimiciti…

Insa nu fu asa. In lacomia lui pentru putere Lordul Satan pierdu batalia. Ce cu chip angelic erau o grupare straveche a anticilor si veneau in semn de pace, pentru a stabili ordinea in Univers. Nu erau cotropitori. Satan si ostirile sale fura alungate in adancuri, departe de acel loc, departe de ei si de planeta. Insa o poarta ramase deschisa. In adancurile apelor Terrei poarta dimensiunii era aproape gata. Nu functiona normal insa Satan se putea intoarce acolo. Instoria il uita pe Lordul Le’Monte iar maretul sau Imperiu se transforma in unul nou, numit Iad. Cei cu chip angelic ramasera in apropierea Terrei si trimisera la ordinul conducatorului lor, o creatura care sa perinde planeta si sa o populeze, omul. Insa ceva avea sa se intample. Ceva ce nici Satan si nici Cei cu chip angelic nu stiau. Aceasta creatura avea ceva, ceva maret in ea. Ceva care ii putea ajuta si pe Demoni si pe Ingeri. Ceva ce nici ei nu stiau. Din acel moment a inceput lupta, lupta pentru om. Angelicii si Demonii!

Zece…


Privea imensitatea aceea atat de evidenta din ochii lui, fara sa stie ce sa ii zica, cum sa se poata apropia mai mult de el, sa ii vorbeasca, sa ii alinte durerea si sa ii ridice toate semnele de intrebare. Baiatul in schimb se multumea doar sa o priveasca cu un dezgust profund, ca si cum ea ar fi fost ultima femeie de pe planeta. Nu ii mai soptea cuvintele acelea calde in miez de noapte, mana lui nu ii mai apuca talia ei perfecta iar privirea lui nu o mai mangaia cald cand faceau dragoste. Isi schimbase comportamentul fata de ea cu 180 de grade iar ea era o nelamurita. De ce? Din ce motiv? Ce a declansat raceala asta? Pana la urma parca doar acum cateva zile ii spusese ca ea este aleasa, ca ea ii va purta copilul si ca alaturi de ea va intemeia o mare famile. Ca vor trai linistiti intr-o casuta modesta la marginea oceanului. Pana la urma care era problema? Ea stia foarte bine ca cineva nu se putea raci asa de tine, din senin, fara un motiv aparent. Isi aducea aminte si acum cum incepuse totul…

Era o zi calda, ba chiar torida de vara. O zi in care te topeai pur si simplu din cauza temperaturii ridicate. Ea statea dreapta, imbracata in rochita aceea de un roz murdar, tinand in mana ei alba si uscata lumanarea aceea topita pe jumate din cauza caldurii. Astepta ca mireasa sa zica Da, sa isi sarute mirele si sa plece din biserica. Oriunde in alta parte. Si atunci, in acel moment s-a auzit un click. Un click. Asa a inceput totul. Un blit s-a lasat vazut iar ea si-a intors capul. L-a vazut pe el stand acolo, in spatele lor, cu fata la altar si indreptand aparatul de fotografiat catre ei. S-a uitat la el cu ochii ei mari si negrii, plini de dorinta iubirii, de patima amorului pe care nu il gustase inca pana atunci. Pe vremea aceea era doar o copilasa, avea doar 19 ani. Nici macar nu stia cum trebuie sa saruti sau sa mangaii pe cineva. El, in schimb, aparea precum craiul venit din povesti, carand cu el acel aparat de fotografiat care ii scotea, intr-un mod bizar, in evidenta trasaturile masculine. Pletele ii curgeau peste aparat cu fiecare poza facuta. Si click…click…click a patruns in inima fetei inocente, neinitiata in tainele amorului. El, un crai, iar ea o printesa inchisa in turnul de fildes. Inceputul a fost atat de frumos, atat de presarat in petale de trandafir albe. O scotea in oras, se plimba cu ea prin parc si ii soptea numai lucruri frumoase in ureche. O facea sa pluteasca pe nori, sa viseze la diferite ipostaze; sa isi imagineze cum ar fi fost daca el era o vedeta si ea era un fan inflacarat, daca ea era o vestita cantareata iar el era gardianul ei. Isi inchipuia marile iubiri cinematografice, prin propria ei prisma. Se vedea tinuta de el in brate pe vestitul Titanic, insa el nu murea, in schimb se urcau amandoi pe o barca si traiau fericiti pana la adanci batraneti. Era pueril, insa romantic. Nici macar la scoala nu se mai putea concentra. Visa cu ochii deschisi. Pentru ea singurul interes il reprezenta el. Nu conta daca era mai gras, sau daca era mai slab. Pentru ea el era acela. Insa nu era asa. El era perfect. Din cap si pana in picioare avea tot i-ar fi trebuit ei. Mai ales pletele sale, plete sale erau cel mai masculin aspect al sau. I se revarsau mereu peste fata si ii scoteau in evidenta pometii geometrici, putin ascutiti. De la primul detaliu la ultimul, totul era perfect. Cand el a rupt inocenta ei, cand a facut din printesa incatusata o femeie in toata regula s-a simtit cel mai bine. In dimineata urmatoare acelei zile a luat metroul acasa. S-a simtit precum nu s-a mai simtit in nici o alta zi. Zeita, femeie in toata regula. Cea mai frumoasa, cea mai implinita. Parca in metrou ea era singurul punct de interes, fiindca simtea cum lumea isi intoarce privirea catre ea. Pe strada isi lasa rochita galbena sa fluture nebun in bataia vantului, fara sa ii pese daca vreun muncitor o fluiera din cauza picioarelor dezvaluite. Alaturi de el se simtea cea mai frumoasa si cea mai implinita din lume. Nu exista altceva. Nici macar prietenele sale nu mai stiau de ea. De multe ori mergea la el acasa, se inchideau in garsoniera lui si stateau acolo cateva zile bune. Se uitau la filme, faceau dragoste, isi sopteau cuvinte dulci. Au trecut peste ei anii, la fel ca in melodie. Fata a terminat studiile. Acum era o mare avocata…el insa era tot un fotograf. Dar era la fel de frumos ca in prima zi. Ca in prima zi cand il vazuse la nunta verisoarei sale. Ca in acea binecuvantata zi de vara. S-au mutat impreuna, au inceput sa imparta totul. La fel ca in prima zi, fata il iubea. Poate mai mult decat atunci. Acum chiar nu mai exista altul. Acum era doar el. Nici vorba sa mai fie femeia altuia. Se mai certau, ca dee…asa este in dragoste. Te certi si te impaci in cateva minute. Insa cu fiecare cearta pe care o aveau, ea il iubea si mai mult. Atat de prefect, atat de feeric, pana cand…

Raceala era atat de evidenta in casa. Chiar daca afara erau cateva grade sub zero, centrala mergea la capacitate maxima. Insa nu era o raceala pe care o putea simti pielea. Era raceala aceea pe care numai inima o poate simti, raceala aceea care te face sa nu dormi noaptea, sa nu mai mananci, sa nu mai vezi. Isi tot punea intrebarea aceea…De ce? Care este motivul? Insa el nici macar nu o mai privea. Ochii lui nu erau secatuiti de lacrimi asa cum erau ochii ei. Ochii lui reflectau o flacara, o flacara pe are ea o stia prea bine. Era flacara amorului. Craiul avea o alta printesa. Nu mai era ea. Ea era avocata rece, avocata care are de batut alta poteca. Cararea lor ajunsese la o bifurcatie. Problema era ca nici unul din ei nu putea merge cu celalalt. Era un drum pe care trebuiau sa il faca separat. Fara a se mai tine de mana. Fara a mai visa nestematele verzi ale marii. Fara a mai fi un centru de univers unul pentru celalalt. Era o lupta pierduta si ea stia prea bine asta. Nu avea cum sa ii rapeasca flacara din ochi, fiindca stia prea bine ca nici ei nu avea cum sa ii rapeasca flacara un alt baiat. Asa era si la el. Poate intelesese, intr-un mode ciudat, care era menirea lui. Poate din cand in cand o printesa, cum a fost si ea, trebuie sa devina o regina, iar el este craiul care trebuie sa faca asta. Nu ii tinea pica, desi o durea prea tare raceala asta. Desi de multe ori ii venea sa plece departe, il iubea prea mult. Era deja amortita, prea obosita sa vorbeasca si prea racita sa mai iubeasca sau sa mai simta ceva. Era doar o femeie care fusese inselata in dragoste. Intelesese ca nu era prima si nici ultima. Asa trebuia sa fie. Nu?

Cararile lor pana la urma s-au bifurcat dupa zece ani, zece ani minunati, petrecuti impreuna, zece ani plini de soapte, de planuri, de saruturi si de alinari. Zece ani cum nu vor mai fi si cum nu au mai fost…zece ani…