Amintiri cu si despre parinti si frate

Mi-as dori uneori sa fiu din nou copil. Sa fiu acel copil care se poate juca in voie.Un copil vesel, frumos, linistit. Desi parintii mei, nu au fost instariti, am avut o copilarie fericita. Acolo as vrea sa ma intorc. In momente in care mama facea prajituri in prag de sarbatoare. In special de Craciun. Sau in acel moment in care impodobeam bradul cu tata. Mama, mereu facea cele mai bune mancaruri, statea cu mine sa imi fac temele, si ma certa din nimic.

Imi amintesc si de povestile lui tata. El ne citea povesti seara inainte de culcare. Mereu aceeasi poveste, insa niciodata nu am reusit sa ascult toata povestea. Mereu adormeam. Imi amintesc cand mergeam cu el la cumparaturi. Imi placea fiindca imi povestea despre copilaria lui, despre bunicul, despre locul lui de munca. Il ascultam fascinata. Tata, era cela, care imi explica tot ceea ce nu intelegeam. Cu el mergeam sa-mi cumpar haine.
Fratele meu…. Ma jucam mereu cu fratele meu, oriunde si oricat.. Un frate, care mereu ma batea, si pe care mereu il param la mama. Eram parca intr-o alta lume. El facea karate, eu ma uitam la desene animate. Eram mereu pusi pe harta. Nimic din toate astea nu le mai pot face azi. Imi amintesc cum ne lasau ai mei singuri acasa, cu cheia de gat. Nu ne era frica de nimic. Stiam ca nu avem voie sa deschidem usa nimanui, nu aveam voie sa umblam la aragaz, sau sa ne urcam pe geam.

Copilaria mea, acum mi se pare departe. Mi se pare ca un vis frumos. Atunci a fost frumos intr-un fel ciudat, azi e frunos intr-um fel greoi si imposibil de descris. Am traiesc copilaria prin ochii fetelor mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *