Cum pregatim copilul de venirea unui frate?

Pentru a evita certurile continue intre frati la varste mai mari, e bine ca atunci cand intr-o familie este asteptata venirea pe lume a unui al doilea copil sa il pregatim pe primul. Vom reusi astfel sa evitam conflictele mai tarziu, intr-o mai mica sau mai mare masura, si, de asemenea, vom evita si consumul de energie pe care il presupune gestionarea unui conflict declansat in familie.
Astfel, inca din primele luni de sarcina am incercat sa caut si chiar am gasit cat mai multe lecturi despre marirea familiei cu un nou membru si cum sa iti pregatesti copilul mic de venirea unui fratior. Am inceput apoi treptat sa il pregatesc pe Toma si sa il fac sa se obisnuiasca cu gandul ca nu va avea doar un partener de joaca ci si un mic “monstrulet” care va pune stapanire pe locul sau de joaca, pe jucariile sale, pe camera sa, practic ca va trebui sa imparta totul cu noul venit, incepand de la cele mai mici jucarii, pana la spatiul personal si terminand cu noi, parintii, bunicii si toti cei dragi.

Am continuat toate aceste eforturi de a-l obisnui cu tot ce va urma chiar si dupa ce Ana a venit pe lume, si era doar un bebelus. Am inceput sa ii formam lui Toma reflexe binevoitoare fata de sora lui. In acelasi mod in care si noi ne-am obisnuit cu a fi parinti, tot asa l-am obisnuit si pe Toma cu rolul si statutul de frate mai mare. Am incercat sa il acompaniem in tot acest drum si sa ii fim ghizi, invatand ina celasi timp si noi alaturi de el.
Apoi, cand Ana a crescut si a inceput sa ii ia jucariile si sa ii invadeze spatiul, am incercat sa il invatam pe Toma sa gaseasca solutii alternative, cum ar fi sa ii aduca Anei o jucarie noua, care sa ii placa sigur, ori de cate ori ii ia o jucarie de-a lui.

Unul dintre lucrurile cele mai dificile este sa lasam copiii sa isi gestioneze singuri situatiile, insa daca nu vom interveni foarte repede de fiecare data le vom da voie copiilor sa gasesca ei insisi solutii ca sa isi resolve problemele aparute. De aceea, ideal ar fi ca si ceilalti din jur – bunici, unchi, matusi sau prieteni de familie care au la randul lor copii – sa aiba acelasi mod de abordare a conflictelor, astfel incat ori de cate ori se iveste o astfel de situatie toti copii din anturaj sa o rezolve pe cont propriu, fara amestecul adultilor.

Sigur ca asta nu inseamna sa ii lasam pe copii sa se loveasca sau sa traga de o jucarie pana cand unul o va castiga. Exclus! Este important, ca parinti, sa stim in ce moment sa intervenim intr-o disputa. Practic acest moment ar fi acela in care simtim ca prezenta noastra este indispensabila pentru a dezamorsa o criza. E bine ca in aceste interventii sa pastram un melanj de implicare si detasare si pur si simplu sa usuram putin tensiunea si sa le permitem copiilor sa isi gasesca cumva un echilibru din nou, fara sa ne impunem propriile noastre solutii.