Zece…


Privea imensitatea aceea atat de evidenta din ochii lui, fara sa stie ce sa ii zica, cum sa se poata apropia mai mult de el, sa ii vorbeasca, sa ii alinte durerea si sa ii ridice toate semnele de intrebare. Baiatul in schimb se multumea doar sa o priveasca cu un dezgust profund, ca si cum ea ar fi fost ultima femeie de pe planeta. Nu ii mai soptea cuvintele acelea calde in miez de noapte, mana lui nu ii mai apuca talia ei perfecta iar privirea lui nu o mai mangaia cald cand faceau dragoste. Isi schimbase comportamentul fata de ea cu 180 de grade iar ea era o nelamurita. De ce? Din ce motiv? Ce a declansat raceala asta? Pana la urma parca doar acum cateva zile ii spusese ca ea este aleasa, ca ea ii va purta copilul si ca alaturi de ea va intemeia o mare famile. Ca vor trai linistiti intr-o casuta modesta la marginea oceanului. Pana la urma care era problema? Ea stia foarte bine ca cineva nu se putea raci asa de tine, din senin, fara un motiv aparent. Isi aducea aminte si acum cum incepuse totul…

Era o zi calda, ba chiar torida de vara. O zi in care te topeai pur si simplu din cauza temperaturii ridicate. Ea statea dreapta, imbracata in rochita aceea de un roz murdar, tinand in mana ei alba si uscata lumanarea aceea topita pe jumate din cauza caldurii. Astepta ca mireasa sa zica Da, sa isi sarute mirele si sa plece din biserica. Oriunde in alta parte. Si atunci, in acel moment s-a auzit un click. Un click. Asa a inceput totul. Un blit s-a lasat vazut iar ea si-a intors capul. L-a vazut pe el stand acolo, in spatele lor, cu fata la altar si indreptand aparatul de fotografiat catre ei. S-a uitat la el cu ochii ei mari si negrii, plini de dorinta iubirii, de patima amorului pe care nu il gustase inca pana atunci. Pe vremea aceea era doar o copilasa, avea doar 19 ani. Nici macar nu stia cum trebuie sa saruti sau sa mangaii pe cineva. El, in schimb, aparea precum craiul venit din povesti, carand cu el acel aparat de fotografiat care ii scotea, intr-un mod bizar, in evidenta trasaturile masculine. Pletele ii curgeau peste aparat cu fiecare poza facuta. Si click…click…click a patruns in inima fetei inocente, neinitiata in tainele amorului. El, un crai, iar ea o printesa inchisa in turnul de fildes. Inceputul a fost atat de frumos, atat de presarat in petale de trandafir albe. O scotea in oras, se plimba cu ea prin parc si ii soptea numai lucruri frumoase in ureche. O facea sa pluteasca pe nori, sa viseze la diferite ipostaze; sa isi imagineze cum ar fi fost daca el era o vedeta si ea era un fan inflacarat, daca ea era o vestita cantareata iar el era gardianul ei. Isi inchipuia marile iubiri cinematografice, prin propria ei prisma. Se vedea tinuta de el in brate pe vestitul Titanic, insa el nu murea, in schimb se urcau amandoi pe o barca si traiau fericiti pana la adanci batraneti. Era pueril, insa romantic. Nici macar la scoala nu se mai putea concentra. Visa cu ochii deschisi. Pentru ea singurul interes il reprezenta el. Nu conta daca era mai gras, sau daca era mai slab. Pentru ea el era acela. Insa nu era asa. El era perfect. Din cap si pana in picioare avea tot i-ar fi trebuit ei. Mai ales pletele sale, plete sale erau cel mai masculin aspect al sau. I se revarsau mereu peste fata si ii scoteau in evidenta pometii geometrici, putin ascutiti. De la primul detaliu la ultimul, totul era perfect. Cand el a rupt inocenta ei, cand a facut din printesa incatusata o femeie in toata regula s-a simtit cel mai bine. In dimineata urmatoare acelei zile a luat metroul acasa. S-a simtit precum nu s-a mai simtit in nici o alta zi. Zeita, femeie in toata regula. Cea mai frumoasa, cea mai implinita. Parca in metrou ea era singurul punct de interes, fiindca simtea cum lumea isi intoarce privirea catre ea. Pe strada isi lasa rochita galbena sa fluture nebun in bataia vantului, fara sa ii pese daca vreun muncitor o fluiera din cauza picioarelor dezvaluite. Alaturi de el se simtea cea mai frumoasa si cea mai implinita din lume. Nu exista altceva. Nici macar prietenele sale nu mai stiau de ea. De multe ori mergea la el acasa, se inchideau in garsoniera lui si stateau acolo cateva zile bune. Se uitau la filme, faceau dragoste, isi sopteau cuvinte dulci. Au trecut peste ei anii, la fel ca in melodie. Fata a terminat studiile. Acum era o mare avocata…el insa era tot un fotograf. Dar era la fel de frumos ca in prima zi. Ca in prima zi cand il vazuse la nunta verisoarei sale. Ca in acea binecuvantata zi de vara. S-au mutat impreuna, au inceput sa imparta totul. La fel ca in prima zi, fata il iubea. Poate mai mult decat atunci. Acum chiar nu mai exista altul. Acum era doar el. Nici vorba sa mai fie femeia altuia. Se mai certau, ca dee…asa este in dragoste. Te certi si te impaci in cateva minute. Insa cu fiecare cearta pe care o aveau, ea il iubea si mai mult. Atat de prefect, atat de feeric, pana cand…

Raceala era atat de evidenta in casa. Chiar daca afara erau cateva grade sub zero, centrala mergea la capacitate maxima. Insa nu era o raceala pe care o putea simti pielea. Era raceala aceea pe care numai inima o poate simti, raceala aceea care te face sa nu dormi noaptea, sa nu mai mananci, sa nu mai vezi. Isi tot punea intrebarea aceea…De ce? Care este motivul? Insa el nici macar nu o mai privea. Ochii lui nu erau secatuiti de lacrimi asa cum erau ochii ei. Ochii lui reflectau o flacara, o flacara pe are ea o stia prea bine. Era flacara amorului. Craiul avea o alta printesa. Nu mai era ea. Ea era avocata rece, avocata care are de batut alta poteca. Cararea lor ajunsese la o bifurcatie. Problema era ca nici unul din ei nu putea merge cu celalalt. Era un drum pe care trebuiau sa il faca separat. Fara a se mai tine de mana. Fara a mai visa nestematele verzi ale marii. Fara a mai fi un centru de univers unul pentru celalalt. Era o lupta pierduta si ea stia prea bine asta. Nu avea cum sa ii rapeasca flacara din ochi, fiindca stia prea bine ca nici ei nu avea cum sa ii rapeasca flacara un alt baiat. Asa era si la el. Poate intelesese, intr-un mode ciudat, care era menirea lui. Poate din cand in cand o printesa, cum a fost si ea, trebuie sa devina o regina, iar el este craiul care trebuie sa faca asta. Nu ii tinea pica, desi o durea prea tare raceala asta. Desi de multe ori ii venea sa plece departe, il iubea prea mult. Era deja amortita, prea obosita sa vorbeasca si prea racita sa mai iubeasca sau sa mai simta ceva. Era doar o femeie care fusese inselata in dragoste. Intelesese ca nu era prima si nici ultima. Asa trebuia sa fie. Nu?

Cararile lor pana la urma s-au bifurcat dupa zece ani, zece ani minunati, petrecuti impreuna, zece ani plini de soapte, de planuri, de saruturi si de alinari. Zece ani cum nu vor mai fi si cum nu au mai fost…zece ani…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *